Agenții ”undercover” adună bani la bugetul local, grație necivilizaților din Timișoara. Primele amenzi

105

Agenții în civil ai Poliției Locale Timișoara au surprins zeci de persoane care au aruncat pe jos mucuri de țigară sau alte gunoaie. Toți cei necivilizați au ajuns apoi pe mâna colegilor în uniformă care nu i-au iertat și i-au ars la buzunare.

”Polițiștii locali acționează în continuare în zona pietonală a municipiului Timișoara, atât în civil cât și în uniformă, principalele aspecte avute în atenție fiind depistarea persoanelor care abandonează diverse resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public, cum sunt ambalaje, chiștoace de țigări, peturi, coji de semințe etc, a celor care opresc, staționează ori pătrund cu autovehiculele pe străzile pietonale, acolo unde acest lucru este interzis, ori circulă cu biciclete, trotinete, role, triciclete, skateboard-uri și alte mijloace de locomoție, a căror circulație este de asemenea interzisă în zona pietonală.

În ceea ce privește abandonarea de deșeuri, faptă constatată de polițiștii locali în civil, au fost aplicate în ultima săptămână un număr de 84 sancțiuni contravenționale pentru astfel de fapte, conform HCL 371/2007, care prevede amenzi între 500 și 1000 lei”, detaliază Poliția Locală.

Și în cazul șoferilor care opresc, staționează sau circulă prin zona pietonală cu autovehiculele, polițiștii locali au aplicat în ultima săptămână 83 de sancțiuni contravenționale în special pe str. G. Lazăr, A. Pacha, Mușat, Palanca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.