Doliu în folclorul românesc! O cântăreață de muzică populară s-a stins din viață

300

Cântăreaţa de muzică populară Elena Ionescu Cojocaru a murit duminică, 9 decembrie, la vârsta de 68 de ani, din cauza unor complicaţii cardiace.

Fiică a satului Moşneni din judeţul Constanţa, Elena Ionescu Cojocaru a înfiinţat şi coordonat grupurile de elevi „Altiţe dobrogene” şi „Fiii Dobrogei”. S-a ocupat de şlefuirea talentelor aflate la început de drum şi mulţi dintre cântăreţii mai tineri îi datorează educaţia muzicală şi startul în cariera interpretativă. Ea însăşi formată la şcoli serioase căci artista absolvise Facultatea de Muzică din Braşov şi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, scrie Radio Constanţa.

Elena Ionescu Cojocaru s-a născut la 3 iulie 1950. A absolvit Facultatea de Muzică din Braşov, Secţia Pedagogie (1972) şi Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Secţia Pedagogie (1976). A predat muzică elevilor Şcolilor 2, 4 şi 12 din Constanţa şi a colaborat ca profesor La Şcoala Populară de Arte din Constanţa, Clasa de canto popular.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.