12.2 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Filarmonica de Stat Arad va fi reparată cu 16 milioane lei din fonduri europene

La sediul primăriei municipiului Arad, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Primăria Municipiului Arad au semnat contractual de finanțare pentru proiectul:
-Reabilitare învelitoare, faţadă principală şi sală de spectacole la Filarmonica de Stat Arad – Beneficiar: Primăria Arad

Semnatarii acestui contract au fost domnul Gheorghe FALCĂ, Primarul Municipiului Arad, și domnul Sorin MAXIM, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest- organism intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Proiectul va fi finanțat în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural – apel dedicat proiectelor nefinalizate. În cadrul apelurilor de proiecte nefinalizate se finanțează proiecte cu lucrări demarate, cu contracte de execuție încheiate.

Proiectul semnat astăzi de către Primăria Municipiului Arad ,,Reabilitare învelitoare, faţadă principală şi sală de spectacole la Filarmonica de Stat Arad” va fi implementat pe parcursul a 6 luni. Proiectul are ca scop finanțarea lucrării deja executate de restaurare a fațadei principale, a celor două săli de spectacole (Sala Mare și Sala Mică) și a vitraliilor. De asemenea, se finanțează reabilitarea curții interioare, reabilitarea subsolului, refacerea instalațiilor, construirea unui ascensor și montarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități, precum și digitizarea obiectivului de patrimoniu.

Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de 15.796.833,45, iar valoarea totală a acestuia este de 17.178.539,97 lei.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio – POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 349 proiecte, în valoare totală de 362,40 milioane euro și 286,59 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ce să alegi între Apple Watch SE și Apple Watch 8

În lumea tehnologiei moderne, evoluția dispozitivelor inteligente este rapidă și continuă. În universul smartwatch-urilor, Apple rămâne un nume dominant, oferind o gamă variată de...

Iulius Town deschis în a doua zi de Paște. Află programul special al magazinelor tale favorite!

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, ci și valorile care ne definesc și aduc comunitatea...

Citește și :