Fotbalul, sportul românesc, în general, agonizează. De atâta timp e ținut în (ne)viață, la aparatele intereselor personale și de grup, încât orice alegere la capul său e mai degrabă la căpătâiul lui. Alegem nu doctorul, ci popa. Iar zicala „să faci ce zice popa, nu ce face el” se umple mereu de conținut — a se citi: cămăși, maiouri, chiloți — precum costumele lui Burleanu și Lupescu în campanie sau pușca și cureaua lată ale lui Pușcaș în rest.
Fotbalul nostru e Mortul Nemort, vorba lui Bram Stoker, că tot suntem Țara lui Dracula, așa că marele eveniment, singurul eveniment pe care-l mai poate dezvolta este alegerea președintelui FRF. Iar televiziunile știu prea bine asta. Una dintre ele promite 12 ore de transmisiuni pe temă. Un maraton digital sănătos pentru minte și trup ca 42,16 drumuri la toaleta unei cafenele.
Da, cafenele, fiindcă localurile publice și-au mutat televizoare pe alegeri. Cel puțin două din apropierea mea, prima, pe lângă care tocmai am trecut, a doua, în care tocmai scriu aceste rânduri. Azi, miercuri, în marea zi a alegerilor, pe la prânz, când deznodământul ferefist e ultimul lucru ce-mi poate ține în loc tableta. Nu-l voi aștepta, fiindcă nu merită. Fiindcă în 1996 m-am vindecat de sărbătoarea alegerilor în România.
Nu știu câți „morți” vor vota astăzi, dar, cu siguranță, mulți. E specialitatea lui Dragnea, nu! Dragnea, în mâinile căruia balonul rotund al României se simte ca-n mâinile lui Duckadam la Sevilla — să mă ierte marele portar! (Parcă-l văd pe liderul absolut al PSD intrând pe teren, ca șeicul kuwaitian în ’82, și anulând un gol pe care l-a încasat naționala tricoloră într-un meci de la Euro douăzeci douăzeci.) Asta dacă nu cumva „morții” vor fi numărați de serviciile de numărare ale lui Burleanu.
Dar iată că, până una alta, „morții” dorm. Somnul alegătorilor e transmis în direct. Noroc că nu e al rațiunii. De unde atâta? E pur și simplu somn. Unul care nu naște monștri, ci „morți”. „Morți” alegători. Cei (aproape) 300.
Kaizerul pare liniștit. Ca orice Kaizer (Carol, Királyi, Rege) e unsul Domnului. Domnului Dragnea. Fotbalul e al consiliilor locale și județene. Al județenelor de partid. Sir Ferguson a fost doar salata de varză. Domnul Dragnea e ceafa cu cartofi prăjiți. Până și bannerele din curtea Casei Fotbalului sunt… regaliste. Ce mai conteză proiectul (articulat, de altfel) al lui Pușcaș? Cât despre Drăgan…, numai de bine!
Ehei, unde-s anii Nașului?! Ai patronilor, ai „privatizării” sportului rege românesc?! Unii (ani) în sentințe, alții în copiii lui Borcea. Ai noștri (ani), bineînțeles, în vânt.
Și, știm cu toții, nu poți să (te) tragi la poartă în contra vântului! Așa că tableta mea de marcaj arată singurul scor posibil. Nu alb, ci… scorul stins.