Se schimbă vremea! În weekend, vreme mai caldă pentru această perioadă

În weekend, va fi vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi până la 9 grade mai ridicate față de norme, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„Va fi vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Maxime în țară între 8 și 18 grade, și minimele din cursul nopților, între -2 și 7 grade. Sunt valori cu 8-9 grade mai ridicate față de norme. În București, vom avea în jur de 16 grade, cu minimă de 5-7 grade. Ploile – pentru că vorbim de acum de ploi, având în vedere că avem vreme atât de caldă – în vest, nord, centru și pe arii mai restrânse în rest. Vor fi ploi și sâmbătă și duminică, iar acestea ar fi zonele vizate. Doar la munte, la peste 1.800 de metri altitudine, trecător vor fi lapovițe și ninsori”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorologul de serviciu al ANM.

Acesta a mai precizat că, în acest weekend, cel mai răcoare va fi în partea de nord a țării, unde termometrele vor arăta 8 grade, iar cel mai cald va fi în partea de sud, sud-vest.

„Noaptea și dimineața, local, în special în regiunile extracarpatice se va forma ceață”, a mai spus meteorologul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Dialog între generații” – o întâlnire specială cu valorile culturii locale

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Consiliul Județean Timiș propune publicului joi, 7 mai 2026, de la ora 17:00, în sala...

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului...

Citește și :