24.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Aproape toți medicii de familie din Banat au semnat contractul cu Casa de Asigurări

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că perioada semnare a actelor adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat, documentele fiind semnate de peste 75% din medicii de familie. În Banat, atât în județul Caraș-Severin cât și în Timiș nu există medici de familie care să nu fi semnat contractul, iar în Arad un singur medic de familie a refuzat să semneze.

„Furnizorii de servicii medicale care nu au semnat actele adiţionale vor putea intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în baza unor contracte cu durata determinată (până la 31 martie a.c.) ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior de casele de asigurări de sănătate. Menţionăm că până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate peste 75% din medicii de familie au semnat actele adiţionale menţionate. Totodată, precizăm că asiguraţii cu urgenţe medico-chirurgicale precum şi cu 59 de afecţiuni …(între care se numără afecţiunile oncologice, diabetul, hepatita cronică, astmul bronşic, dar şi afecţiunile copilului cu vârsta sub un an) se pot prezenta la consultaţie direct la medicul specialist, fără a fi necesar bilet de trimitere”, transmite CNAS.

O parte dintre medicii de familie protestează, pentru a doua zi, față de birocrația din sistemul de sănătate, refuzând să acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienții nu vor mai primi trimiteri și rețete compensate. Medicii de familie au început protestele de miercuri, ministrul Sănătății, Florian Bodog, declarând, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic și normal” ca medicii de familie care protestează față de birocrația din sistemul de sănătate să folosească pacienții în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanțare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

Timișoara se află într-o competiție strânsă pentru a deveni ,,Destinația Anului 2024”

Banatul figurează la trei secțiuni în competiția națională Destinația Anului 2024. Orașul Timișoara și Domeniile de Murani – din Timiș, dar și restaurantul Kibuț...

Citește și :