În Timișoara funcționează de peste un veac o intreprindere, sau cum se mai numește acum, de transport în comun. La început era cu tramvaie trase de cai. Treaba mergea destul de bine. Apoi s-a modernizat și au fost introduse tramvaiele cu motor electric. Treaba a mers cum a mers până a apărut, cam pe la al doilea război mondial, firobuzul. Asta era specific bănățean, a nu se confunda cu cel ce pare identic dar se numește pe alte meleaguri troleibuz. Miile iar mai apoi zecile de mii de navetiști strabăteau orașul în toate direcțiile spre locurile de muncă sau spre școli și facultăți.
În perioada socialismului a apărut și o fabrică de tramvaie la noi în urbe. Dar tot se circula înghesuit chiar și pe scări. Imediat după anii 90 au venit tramvaiele germane vechi, dar bune, care au mai descongestionat transportul. Nimeni din conducere nu prea voia să le mai repare. Se mergea pe principiul că e lucru german și rezistă o sută de ani fără cârpăceli. Dar se uită că ele aveau deja cinci sau șase decenii de folosință în Germania, bașca încă un sfert de secol aici la noi.
Au început să mai ”crape” bietele tramvaie. Și așa s-a ajuns ca în prezent să se circule mai încet decât pe vremea tramvaielor trase de cai și mai înghesuit decât în anii 80, când se atârna ciorchine pe scară.
Unele vagoane au fost modernizate. Poate e bine. Unii zic că este tot o măsura de cârpăceală. Timpul va decide. Oricare tramvai modernizat a dus însă la scăderea capacității de transport. Până acum era un vagon motor ce trăgea și câte o remorcă. Cele noi, pentru a nu se surmena pe traseu, nu mai trag nimic. Deci o scădere de 50% pentru fiecare tramvai nou ( de fapt nu e nou, doar pare).
În perioada cea mai fastă a transportului erau tramvaie pe 11 linii. Acum s-a ajuns în situația îngrijorătoare ca jumătate să nu mai funcționeze. Tramvaiul 3 de peste un deceniu nu mai există. Vechiul cinci, care era fala cartierului Ronaț, nu mai există. În schimb un autobuz îi âine locul și face o bucățică din traseu. Tramvaiul șase, cel atât de necesar, a intrat chiar și în folclorul loca,l nu mai merge. De traseele 10 și 11 iar nu mai poate fi vorba. Au dispărut și ele pe rând, căzute pe altarul nepriceperii celor care ar fi trebuit să managerieze acest transport vital.
În nepăsarea lor, cei care diriguiesc această întreprindere, că nu mai este regie autonomă, nu știu unii de alții. De o vreme fac și comerț mincinos. Adică RATT, sau cum se mai numește firma ci tramvaie, vinde pielea ursului din pădure.
Povestirea este relatată de persoane deasupra de orice bănuială de fabulație. Cineva care și-a chibzuit bine traseul de acasă spre locul de muncă a ajuns la concluzia că tramvaiul zece i-ar fi cel mai de folos. Toată vara a cerut de la caserie abonament pentru linia zece. A dat banii și a primit abonamentul timp de trei luni. Nu a văzut tramvaiul pe traseu niciodată dar a crezut că e o întâmplare nefericită și a mers cu alte mijloace de transport. În tot acest timp casierii de la chioșcurile de bilete au încasat banii dar nimeni nu a catadicsit să spună nenorocosului călător că nu mai exista linia zece.
Poate sunt și alte persoane în situații similare dar cu toții preferă să lase de la ei în speranța că se îndreaptă treburile. După cum se vede, nu se corectează nimic și scufundarea este tot mai accentuată.
