Conflict de Ziua Armatei, la Timișoara

Astăzi 25 octombrie, de ziua de Ziua Armatei Române, la Timişoara, în Piața Libertății, au fost organizate o serie de manifestări militare şi religioase, la care au luat parte oficialităţi ale oraşului, un număr mic de civili aflați în trecere prin Piața Libertății precum şi un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Părinte Ioan, mitropolitul Banatului, care au oficiat un serviciu religios în amintirea eroilor căzuţi în luptă, pentru demnitatea, pacea şi apărarea ţării noastre.

Totul ar fi fost frumos dacă, această sărbătoare nu ar fi fost umbrită de un mic incident între un vajnic soldat al Armatei Române și un jurnalist participant la eveniment. Soldatul, fie că avea consemnul de a nu permite civililor să treacă din stația de tramvai din fața Casei Armatei spre centru, fie că pătruns de momentele înălțătoare ale momentului a crezut că se află în bătălia de la Mărăşești și i-a spus unui jurnalist „Pe aici nu se trece”. Ne întrebăm și noi și, totodată, îi întrebăm pe organizatori, dacă evenimentul de azi a fost organizat pentru a fi văzut tot natul, sau pentru…CINE? Regretabil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului...

30 de ani de NiL: Weekend aniversar de teatru la Teatrul German de Stat Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) găzduiește, în perioada 24–26 aprilie 2026, o nouă ediție a „Weekendului lung de teatru NiL”, eveniment care marchează...

Citește și :