Traian Lalescu, primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara, a murit pe 15 iunie 1929, la București.
Era fiul unui funcționar de bancă, numit tot Traian Lalescu, bănățean originar din Cornea, județul Caraș-Severin, care a scris „Agenda băncilor populare și metodul de coeficient Lalescu”.
Mama lui era, după părinți, ardeleancă.
Născut la 12 iulie 1882, la București, profesia tatălui a făcut ca familia să se tot stabilească prin țară, astfel că Traian parcurge clasele primare la București, două clase de gimnaziu la Craiova, apoi termină gimnaziul la Roman și liceul la Iași.
La 17 iunie 1903, obține licența în Matematici, după care intră ca profesor suplinitor la Institutul Pompilian și se pregătește pentru specializare.
În 1905 pleacă la Paris ca să studieze, cu o bursă modestă din partea filantropului Vasile Adamachi și în 1908 și-a susținut, la Sorbona, teza de doctorat cu titlul Sur l’equation de Volterra, lucrare considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale.
Tot la Paris a obținut și diploma de inginer la Școala Superioară de Electricitate.
A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector – sau director – a fost în 1920.
A fost de asemenea deputat de Caransebeș.
S-a ocupat în special de teoria ecuațiilor integrale și de aplicarea lor în rezolvarea unor probleme din teoria ecuațiilor diferențiale, aducând contribuții însemnate în acest domeniu.
A publicat în 1911 cel dintâi tratat din lume asupra ecuațiilor integrale, intitulat Introducere la teoria ecuațiunilor integrale.
Traian Lalescu a compus și publicat la Paris broșura „Le problème ethnographique du Banat”, cu scopul de a face o analiză statistică a Banatului și de a o utiliza apoi, ca bază de discuție pentru o analiză critică a diverselor argumente invocate de către adversarii României.
În „două cuvinte” a expus momentele esențiale ale zbuciumatei istorii a Banatului: provincie-frontieră în timpul lungii perioade de istorie romană care s-a încheiat cu cucerirea Daciei, ea a fost provincia dacică unde infiltrația latină s-a produs cel mai rapid, dându-i caracterul latin definitiv, caracter pe care a știut să și-l păstreze de-a lungul tuturor vicisitudinilor provocate de invaziile barbare, până în zilele noastre.
Referindu-se la argumentul statistic, Traian Lalescu (care nu avea la dispoziție decât statisticile maghiare), pentru a dovedi adevărul, arată că este necesar să se caute elementul invariant, neschimbat prin procedeele de deformare „civilizată” și propune în mod obligatoriu să se ia ca unitate de cercetare comuna, celula socială de bază.
Ceea ce și realizează în cele 795 de comune ale Banatului, formulând următoarele concluzii: majoritatea relativă a populației din Banat este românească.
Într-o populație de 1.582.133 locuitori, avem 592.049 români.
În total, Banatul are 795 comune, distribuite astfel între naționalități: 472 comune românesti, dintre care 16 cu majoritate relativă, 148 – germane (25), 109 – sârbești (11), 55 – maghiare (10), 11 – diverse. (sursa: Universitari români în primul război mondial / Elvira Botez, Wikipedia)
