4.1 C
Timișoara
marți 10 februarie 2026

55 de ani de învățământ superior hunedorean sub umbrela UPT Facultatea de Inginerie din Hunedoara – un pilon al dezvoltării academice și comunitare

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a celebrat, în perioada 19–21 noiembrie 2025, un moment de mare însemnătate pentru întreaga comunitate locală: 55 de ani de când Hunedoara a devenit oraș universitar, oferind generațiilor de tineri oportunitatea formării la cel mai înalt nivel în cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Fondată în 1970, la inițiativa Politehnicii timișorene și în sprijinul dezvoltării industriale a zonei, Facultatea de Inginerie din Hunedoara a contribuit decisiv la pregătirea specialiștilor necesari economiei regionale. Astăzi, la 55 de ani de la acele începuturi, facultatea rămâne un reper de excelență, un spațiu al inovației, al tradiției și al legăturilor puternice dintre mediul academic și comunitate.

Evenimentul „55 de ani de învățământ superior hunedorean” s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, reunind profesori, studenți, absolvenți, reprezentanți ai administrației, parteneri din mediul economic și socio-cultural, precum și instituții sportive și educaționale din județ.

Ziua 1 – Educație, sport și inspirație

Cupa UPT–FIH, organizată în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara și ligile studențești, a adus față în față 11 echipe de liceeni din Hunedoara, Deva, Crișcior, Geoagiu și studenți ai facultății. Atmosfera a fost una entuziastă, fair-play-ul și energia tinerilor reflectând spiritul comunității hunedorene.

La deschidere a fost prezentă și echipa FC Corvinul 1921 Hunedoara, care a subliniat legătura naturală dintre educație, sport și valorile comunitare.
Tot în prima zi, studenții au avut ocazia să se întâlnească cu absolvenți deveniți profesioniști de succes, într-o serie de prezentări motivaționale menite să ofere repere, inspirație și încredere.

Ziua 2 – Ceremonia aniversară

Cea de-a doua zi a reprezentat momentul central al aniversării, ceremonia desfășurându-se într-o atmosferă solemnă și festivă. Evenimentul a început cu un moment de reculegere în memoria cadrelor didactice care au pus bazele învățământului superior hunedorean și care nu mai sunt alături de noi, dar rămân înscrise pentru totdeauna în istoria facultății. Corul UPT a interpretat imnul academic Gaudeamus Igitur, marcând deschiderea oficială.

Conf. univ. ec. dr. ing. Gelu Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie din Hunedoara, a deschis seria discursurilor. Acesta a vorbit despre rolul decisiv al Universității Politehnica Timișoara în transformarea Hunedoarei într-un oraș universitar, despre evoluția facultății și despre ceea ce reprezintă astăzi: peste 700 de studenți pregătiți în domenii de vârf, laboratoare moderne, programe de studiu actualizate și relații puternice cu industria și cu mediul preuniversitar.

În continuare, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT, a vorbit despre legătura istorică dintre Timișoara și Hunedoara, despre rolul Politehnicii în dezvoltarea industrială a regiunii și despre identitatea academică pe care UPT a construit-o prin educație, cultură și inovare. Totodată, rectorul și-a exprimat dorința ca UPT și Hunedoara să găzduiască împreună mai multe evenimente și să dezvolte proiecte care să consolideze acest parteneriat.

Au urmat mesajele invitaților: Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara, Alin Țambă, vicepreședinte CJ Hunedoara, prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general IȘJ Hunedoara. Toți au transmis aprecierea lor pentru rolul major al facultății în dezvoltarea comunității și pentru impactul pe care învățământul superior îl are în viața tinerilor hunedoreni.

Un moment emoționant a fost prezentarea filmului documentar dedicat istoriei celor 55 de ani de învățământ superior la Hunedoara, urmată de un moment de omagiere a profesorilor de referință care au construit această instituție: Anton Șaimac, Ioan Bilca, Gheorghe Vasiu, Francisc Weber, Nicolae Rusu, Imre Miklos, Ștefan Toader, Iosif Popa, Ioan Pop, Friedrich Nekula, Vasile Alexa, Dan Lemle.

În cadrul ceremoniei au fost acordate diplome de excelență partenerilor instituționali și economici – un gest de recunoaștere pentru sprijinul constant oferit facultății și comunității academice.
Nu în ultimul rând, la intrarea în facultate a fost dezvelită o placă aniversară, un simbol al continuității și identității academice.


Seara aniversară s-a încheiat cu un concert al trupei Pragu’ de Sus, organizat în sala de sport a facultății. Evenimentul le-a fost dedicat tinerilor hunedoreni, într-un gest prin care facultatea a dorit să transmită un mesaj de apreciere și de încredere generațiilor care dau sens viitorului învățământului superior hunedorean.

Ziua 3 – Competiții digitale și spirit tânăr

Ultima zi a aniversării a programat o competiție EA Sports FC 26, organizată alături de ligile studențești UPT – un eveniment care a urmărit să aducă împreună zeci de tineri pasionați de tehnologie, gaming și competiție sportivă virtuală.
La 55 de ani de existență, Facultatea de Inginerie din Hunedoara se prezintă ca o instituție matură, cu o identitate academică solidă, cu peste 700 de studenți, programe de studiu moderne, colaborări internaționale și parteneriate industriale esențiale pentru economia regiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări la rețelele Aquatim

Joi, 12 februarie, între orele 9-13 se va întrerupe furnizarea apei în Vișag pentru efectuarea unor lucrări de investiții derulate în cadrul Programului Operațional...

Chin Chin, restaurant ce reunește patru culturi asiatice într-o locație inedită și un meniu desăvârșit, s-a deschis în Iulius Town

O nouă atracție culinară s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. Chin Chin aduce un concept special, ce reunește tradiții din China, Japonia, Vietnam...

Citește și :