2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

3 AUGUST 1919: NOROC sau GHINION pentru TIMIȘOARA?

Timișoara a fost de-a lungul vremurilor într-o zonă pe care mulți și-au dorit-o.
Și a rămas, până la urmă, chiar și de când se află sub administrație românească, un spațiu al multiculturalității și al înțelegerii între oameni de nații diferite.
Cu siguranță, dacă Timișoara n-ar fi fost, ar fi trebuit inventată.
Dacă Timișoara n-ar fi fost, 1989 ar fi fost pentru România cu totul altfel. Timișoara face parte din destinul României.

Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919.
Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3).

Pe 27 iulie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul revenit statului român, iar în ziua următoare, generalul francez De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea județului nou constituit Timiș-Torontal, primul prefect român.
Între timp, trupele franceze s-au retras treptat din toată zona Banatului care revenea României, acțiune care a luat sfârșit la 31 iulie 1919.
După retragerea trupelor de ocupație din Banatul de est, începând cu 22 iulie 1919, a intrat armata română, la aproape după două luni de la preluarea administrației civile.
În Banat, a venit să preia administrația militară, Divizia a II-a Oltenia, comandată de generalul Iancu Jitianu.
Astfel, în dimineața zilei de 2 august 1919 a sosit la Timișoara un detașament de 480 de jandarmi români de la Arad, iar în după-amiaza aceleiași zile, un detașament de 500 de jandarmi de la Lugoj.

La 3 august 1919, unități ale armatei române, aflate sub comanda colonelului Virgil Economu şi-au făcut intrarea în Timișoara.
Armata română a intrat în Timișoara pe fosta cale a Recașului, azi Calea Dorobanților, pe sub un arc de triumf, apoi s-a deplasat până în piața care, de atunci, se numește Piața Unirii, unde s-a desfășurat solemnitatea oficială de primire.
La primirea oficială făcută în Piața Unirii au luat cuvântul protopopul ortodox al Timișoarei, Ioan Oprea, apoi primarul orașului, Iosif Gemml, care a salutat armata română în numele tuturor locuitorilor orașului, indiferent de naționalitate, apoi fostul vicecomite din partea șvabilor, colonelul Karl von Moller.  Din partea populației maghiare – ziaristul Albert Marton, iar în numele sârbilor protopopul Novacovici.
3_august_1919_Timisoara
La intrarea în Piaţa Unirii a avut loc defilarea Armatei, compusă din două batalioane de infanterie ale Regimentului 2 Româneşti, două companii de mitraliere şi baterii de artilerie.
În după amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17, la Timişoara a sosit, cu un tren special, I. C. Brătianu, liderul Partidului Naţional Liberal, care deţinea funcţia de premier al României.(sursa: Primăria Timișoara, Wikipedia)

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :