Timișoara a fost de-a lungul vremurilor într-o zonă pe care mulți și-au dorit-o.
Și a rămas, până la urmă, chiar și de când se află sub administrație românească, un spațiu al multiculturalității și al înțelegerii între oameni de nații diferite.
Cu siguranță, dacă Timișoara n-ar fi fost, ar fi trebuit inventată.
Dacă Timișoara n-ar fi fost, 1989 ar fi fost pentru România cu totul altfel. Timișoara face parte din destinul României.

Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919.
Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3).

Pe 27 iulie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul revenit statului român, iar în ziua următoare, generalul francez De Tournadre l-a instalat pe dr. Aurel Cosma în fruntea județului nou constituit Timiș-Torontal, primul prefect român.
Între timp, trupele franceze s-au retras treptat din toată zona Banatului care revenea României, acțiune care a luat sfârșit la 31 iulie 1919.
După retragerea trupelor de ocupație din Banatul de est, începând cu 22 iulie 1919, a intrat armata română, la aproape după două luni de la preluarea administrației civile.
În Banat, a venit să preia administrația militară, Divizia a II-a Oltenia, comandată de generalul Iancu Jitianu.
Astfel, în dimineața zilei de 2 august 1919 a sosit la Timișoara un detașament de 480 de jandarmi români de la Arad, iar în după-amiaza aceleiași zile, un detașament de 500 de jandarmi de la Lugoj.

La 3 august 1919, unități ale armatei române, aflate sub comanda colonelului Virgil Economu şi-au făcut intrarea în Timișoara.
Armata română a intrat în Timișoara pe fosta cale a Recașului, azi Calea Dorobanților, pe sub un arc de triumf, apoi s-a deplasat până în piața care, de atunci, se numește Piața Unirii, unde s-a desfășurat solemnitatea oficială de primire.
La primirea oficială făcută în Piața Unirii au luat cuvântul protopopul ortodox al Timișoarei, Ioan Oprea, apoi primarul orașului, Iosif Gemml, care a salutat armata română în numele tuturor locuitorilor orașului, indiferent de naționalitate, apoi fostul vicecomite din partea șvabilor, colonelul Karl von Moller.  Din partea populației maghiare – ziaristul Albert Marton, iar în numele sârbilor protopopul Novacovici.

La intrarea în Piaţa Unirii a avut loc defilarea Armatei, compusă din două batalioane de infanterie ale Regimentului 2 Româneşti, două companii de mitraliere şi baterii de artilerie.
În după amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17, la Timişoara a sosit, cu un tren special, I. C. Brătianu, liderul Partidului Naţional Liberal, care deţinea funcţia de premier al României.(sursa: Primăria Timișoara, Wikipedia)