Eminescu, azi

68

Se împlinesc, în anul de graţie 2020, 170 de ani de la naşterea lui Eminescu. Iar în iunie, anul acesta, atâţia ani de la moartea sa. Cum ne amintim de Eminescu, în mijlocul evenimentelor pe care le traversează azi România? Europa Centrală? De ce să nu recitim articolele scrise de tânărul Eminescu? Cum ar fi cel publicat în „Federaţiunea”, nr. 33, 5–17 aprilie 1870, p. 127.

Este un articol care are în centrul lui problema dualismului.  Românii trec,  prin decizia din 20 iunie 1867 a Împăratului, de sub stăpînire imperială sub stăpînire maghiară — Transilvania şi Banatul devin părţi ale Ungariei. În decembrie 1868, Dieta sancţionează legi care decretează că în Ungaria există o singură naţiune, unică şi indivizibilă. Românii, sârbii, croaţii, slovacii nu mai există. „Federaţiunea” este (aşa cum arată notele de la pagina 521 a Operelor, vol. IX) organul de presă al românilor din Imperiu, care luptă pentru federalizarea popoarelor de sub stăpânirea austro-ungară.

„Să ne grăbim dar a ne declara solidari cu naţiunile nemulţumite ale Austriei să păşim la o activitate comună cu ele, căci mâni va fi chiar prea tîrziu, mâni chiar se vor bucura numai aceia de fructele răsturnărei constituţiunei care vor fi ajutat a o răsturna,  mâni nu va vrea nimene să primească mâna de înfrăţire a unui popor fără energie… Românii au nenorocirea de a nu avea încredere în puterile lor proprii, noi nu ne-am convins încă cum că puterea şi mântuirea noastră în noi este!”

Profetismul eminescian nu alterează liniştitele demonstraţii — el subliniază doar calitatea unui program politic.

Un articol mai amplu, apărut în „Federaţiunea”, 4 şi 11 mai 1870, ar merita un comentariu mai amplu: Ecuilibrul.   Articolul poate fi taxat la prima vedere de un antimaghiarism visceral. Ce se întâmplase? Ce stârnise reacţiile lui Eminescu?

O simplă retrospectivă istorică ne poate întoarce la anul 1848,  când românii, popor extra muros în Transilvania, mizaseră pe Împărat. Naţiune de agricultori, tradiţională în sensul adânc al cuvântului, românii legau ideea imperială de devenirea sacră a lumii. Acvila şi crucea erau una, puterea pământească şi cerească se exprimau prin acelaşi om. Emanciparea maghiară — şi eroii naţionali maghiari, sancţionaţi ca atare de revoluţia de a 1848 — deveneau,  pentru români,  divinităţi rele. Eroi naţionali ai românilor din Transilvania luptaseră, se sacrificaseră pentru Împărat. Împăratul era Austria, iar Austria era patria lor. Ei trăiau în imperiul lor.

Ceea se întîmplă la 20 iunie 1867 e nu numai o trădare, e o umilire. Românii nu mai fac parte dintr-un imperiu, ei devin supuşii unui popor cu care avuseseră relaţii de adversitate.  Pierd, fără luptă, bătăliile de la 1848.  Aliatul de atunci îi dă pe mâna duşmanului. Cât de îndreptăţiţi sunt ungurii, se întreabă Eminescu, să ia în stăpânirea lor Transilvania?

Ecuilibrul are  multe sublinieri pamfletare, născute dintr-un program de luptător. Pentru o bună lectură, poate că articolul  ar trebui citit de la finalul lui: „Să-i lăsăm dar de o parte pe aceşti oprimători ai autonomiei Transilvaniei,cu scandaloasele lor stări escepţiunale, cu torturele lor ca în Evul-Mediu, cu jurămintele sacrilege… Ei nu sunt competinţi ca să ne dea nimica şi, de ne-ar da, e datoria noastră ca de la ei să nu primim noi nimica. Să apelăm cu toată vigoarea de care dispunem la instanţa adevărată, «la tron».

Toate naţiunile trebuiesc aduse la valoarea lor proprie, şi când vom avea din ele factori reali, neiluzorii, atuncea se va putea continua cu înlesnire calculul cel mare şi secular ce se numeşte   Istoria Austriei!

În reconstrucţiunea Austriei trebuie ca sancţiunea popoarelor ca atari să premeargă sancţiunei suveranului. Toate popoarele sunt setoase de viaţă proprie, şi numai din egala îndreptăţire a tuturor se va naşte ecuilibrul. Atuncea numele de «Austria» va fi sinonim cu ‘pacea’”.

Importantă este, pentru înţelegerea vremurilor, şi Notiţă asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare la Putna, din 15 sept. 1870. De ce, prin urmare, tinerii sunt nevoiţi să amâne această întâlnire?

Eminescu arată că războiul la care participă cu spiritul toată lumea civilizată a creat un curent al zilei care anulează orice mişcare cu curent mai pacific. Ce s-ar fi putut întâmpla?

Acestea sunt articolele din 187o. Ar mai trebui adăugat lor Scrisoarea către Dimitrie Brătianu din 15 august 1871 — textul lui Dimitrie Brătianu saluta serbarea de la Putna. Răspunsul a devenit celebru  prin judecata generală:

„Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidiri monumentale care e menită de-a ajunge la o culme, astfel, în viaţa unui popor, murea generaţiunilor  trecute, cari pun fundamentul, conţine deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viața unui popor complesul de cugetări care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Și oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toţii, cu mai multă sau mai puţină claritate, un vis al lor de aur, în esinţă acelaşi la toţi şi în toţi timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolilor razele lui cele mai frumoase şi noi, arginţii unei lumi viitoare, nu suntem decât reflesul său.

De aceea, dacă serbarea în memoria lui Ştefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze… E o axiomă a istoriei că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale şi tot ce e rău e productul celeiindividuale…”

Sunt articole pe care Mihai Eminescu le scrie — le gândeşte — la 20 de ani. În urmă cu 150 de ani. Un moment aniversar, nu-i aşa?

LĂSAȚI UN MESAJ