15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

130 de profesori nu au luat nici măcar nota 5, în urma susținerii examenului de titularizare în Timiș

Statistica posturilor didactice pentru concurs, din sesiunea iulie 2016 a pus la dispoziția candidaților 2.285 de posturi. Candidații din 20 iulie pentru ocuparea posturilor didactice/ cadrelor vacante în învățământul preuniversitar de stat și particular au fost într-un număr total de doar 916 pentru ocuparea a 56 de discipline de concurs.

Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructuv-educative în grădinița de copii a fost disciplina de concurs cu cei mai mulți candidați. Numărul candidaților pentru postul de educatoare a fost de 164 de doritori. Disciplina de concurs limba și literatura română din învățământul primar a înregistrat un număr de 102 candidați, urmată de disciplinele: psihopedagogie specială cu 76 de candidați, educație fizică și sport cu 75 de candidați și matematică cu 63 de doritori.

Posturile didactice cel mai puțin alese, cu un singur candidat, la disciplinele de concurs, au fost: arte vizuale, educație muzicală, religie penticostală, religie baptistă, religie romano-catolică, agricultură, chimie industrială, confecții textile, educație fizică și sport-antrenori, educație tehnologică, estetica și îngrijirea corpului omenesc, instalații pentru construcții, zootehnie, limba și literatura maghiară, limba și literatura sârbă.

În urma susținerii examenului, cele mai multe note au fost cuprinse între 7 și 8. Astfel, într-un procent de 21,01%, candidații au avut rezultate puțin peste media admisă. 130 de profesori nu au luat nici măcar nota 5, în urma susținerii examenului de titularizare.

Totodată, județul Timiș se poate mândri cu cele 4 note de 10, la disciplina de concurs Matematică. În comparație cu anul precedent, numărul candidaților cu note mai mari sau egale cu 7 este de 308, iar anul 2015 a înregistrat un număr de doar 266 de candidați cu note peste 7 sau egale cu 7.

Lipsa de atractivitate pentru cariera didactică se resimte tot mai mult. Astfel că din peste 2.250 de locuri arondate în județul Timiș, s-au prezentat mai puțin de 1.000 de candidați.

Candidații prezenți la examen, nu doar că sunt într-un număr infim, ci vin și foarte slab pregătiți.
Situația notelor obținute de candidații, în urma susținerii examenului din 20 iulie este următoarea:
Numărul candidaților admiși la proba scrisă: 869
Număr lucrări transmise pentru evaluare: 692
Număr lucrări anulate: 2
Număr candidați cu note: 690
Număr candidați cu nota 1: 1
Număr candidați cu nota cuprinsă între 1,01-4,99: 130
Număr candidați cu nota 5-5,99: 137
Număr candidați cu nota 6-6,99: 114
Număr candidați cu nota 7-7,99: 145
Număr candidați cu nota 8-8,99: 99
Număr candidați cu nota 9-9,99: 60
Număr candidați cu nota 10: 4

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :