5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

12 noiembrie 1884, ziua în care Timișoara devenea primul oraș iluminat electric din Europa

În mintea multora, România ultimelor două secole pare să fie una a subdezvoltării tehnologice, în raport cu marile puteri occidentale. Realitatea este însă cu totul alta: în multe direcții, România a dat tonul și a fost chiar pionier la nivel european sau chiar mondial.

Printre multe alte reușite se distinge și evenimentul din 12 noiembrie 1884 când, în Timișoara, au fost aprinse 731 de lămpi electrice, o premieră în Europa, lucru care a transformat orașul de pe Bega în primul oraș iluminat electric din Europa.

În acea zi, lămpile incandescente cu filament din cărbune au iluminat un traseu stradal cu o lungime de 59 de km, o performanţă realizată în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Company Ltd.”, cu sediul la Viena.

timisoara-noaptea

Pe timp de noapte, până şi cele mai înguste străduţe au devenit puncte luminoase pe harta oraşului, datorită lămpilor incandescente cu filamentul din cărbune, sporind protecţia dar şi confortul celor care se plimbau prin urbea de pe Bega la ore târzii.

Iată cum întâmpina presa vremii inaugurarea acestui eveniment: „Lumina lămpii electrice este puternică şi întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci şi o îndulceşte oarecum“. („Luminătorul“, nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884)

4 COMENTARII

  1. Timisoara, avea iluminat electric stradal in acelasi an cu … Milano si Torino. Si la numai 2 ani dupa New York(1882)! Bucurestiul, abia in 1889 ….

  2. Prima stradă care a fost luminată de o bec cu incandescență a fost strada Mosley, din Newcastle upon Tyne. Strada a fost luminată pentru o noapte de lampa incandescentă a lui Joseph Swan la 3 februarie 1879. În consecință, Newcastle are prima stradă de oraș din lume care este iluminată de iluminatul electric.

    Nürnberg a fost primul oraș din Germania care a avut iluminat public electric la 7 iunie 1882, urmat de Berlin la 20 septembrie 1882 (numai Potsdamer Platz).

    Timișoara, în România actuală, a fost primul oraș din monarhia austro-ungară care a avut iluminat public electric la 12 noiembrie 1884; Au fost utilizate 731 de lămpi. (Din Wikipedia)

Dă-i un răspuns lui Mannixg Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :