12 milioane euro de la UE pentru a aduce natura în orașe. O universitate din Timișoara, implicată in proiect

80

37 de organizații din 19 țări s-au reunit la Dublin în această lună pentru a marca lansarea proiectului „Connecting Nature” – un proiect în valoare de 12 milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul este coordonat de Trinity College Dublin, iar Universitatea de Vest din Timișoara face parte din consorțiul proiectului care dorește să stabilească Europa ca lider mondial în regândirea modului în care natura poate fi folosită mai eficient în orașele noastre.

Există o recunoaștere tot mai mare, cât și o finanțare specifică a investițiilor pentru soluții inteligente, „proiectate” de natură, concepute pentru a aduce mai mult natura, peisajele și procesele naturale în orașe. Aceste soluții inovatoare contribuie la îmbunătățirea mediilor urbane, dar, la fel de important, au un potențial semnificativ de a crea locuri de muncă durabile în comunitățile urbane și de a spori sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri.

Primarii, oficialii orașului, reprezentanții universităților și participanții din industrie din întreaga Europă au ascultat vorbitorii de la Banca Europeană de Investiții, Social Finance, din Marea Britanie și de la European Venture Philanthropy Association, identificând oportunitățile actuale de finanțare a investițiilor la scară largă la nivel de oraș pentru soluții bazate pe natură. Piața în acest domeniu este semnificativă: în prezent, peste 70% din populația Europei trăiește în orașe, iar acest lucru se așteaptă să crească la peste 80% până la mijlocul secolului. Aceasta înseamnă 36 de milioane de noi cetățeni urbani care vor avea nevoie de locuințe, locuri de muncă și îngrijire până în 2050.

Soluțiile bazate pe natură pot contribui la rezolvarea multor provocări urbane, cum ar fi urbanizarea nesustenabilă și problemele legate de sănătatea umană, degradarea și pierderea capitalului natural, serviciile ecosistemice pe care le furnizează (aer curat, apă și sol), schimbările climatice și creșterea alarmantă a riscurilor de dezastre naturale.

Echipa UVT ce urmează să asigure implicarea Timișoarei, din punct de vedere academic, în acest proiect, este compusă din Conf. Dr. Irina Macsinga, Conf. Dr. Mădălin Bunoiu, Conf. Dr. Coralia Sulea, Dr. Adina Dumitru și Dr. Vlad Petcu. Componența multidisciplinară a echipei UVT, compusă din specialiști în psihologie, fizică, informatică și economie oferă o implicare holistică a UVT în activitățile proiectului și înțelegerea complexității unui proiect atât de ambițios.

„Universitatea noastră demonstrează încă o dată că este implicată în conturarea viitorului societății, fiind la aceeași masă cu alți 36 de parteneri din alte 19 țări pentru a defini și promova conceptul soluțiilor naturale de dezvoltare a orașelor la nivel global.” transmite rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Prin „Connecting Nature”, 11 orașe europene vor investi în implementarea la scară largă a soluțiilor bazate pe natură, vor măsura impactul acestei abordări și vor împărtăși experiența lor la scară globală.

„Connecting Nature” este o acțiune de inovare finanțată de Programul Orizont 2020 pentru Cercetare și Inovare al Uniunii Europene. Proiectul, cu o durată de cinci ani, a demarat la 1 iunie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ