3 C
Timișoara
joi 14 noiembrie 2024

12.024 elevi și studenți pot primi câte 200 euro în 2016. E valabil și pentru cei din Banat!…

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în 2016.

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare.

Culoarea bonului valoric din acest an va fi verde deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.

Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2016 este de 15 milioane de lei, pentru un număr total de 12.024 de beneficiari – elevi şi studenţi.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

În cei 11 ani de aplicare a programului „Euro 200” au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere 293.373 de elevi şi studenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Un bărbat plimba un malaxor pe strada cu clinica de psihiatrie

Un bărbat de etnie romă a fost găsit cărând un malaxor ascuns într-un cărucior de bebeluși, nu departe de Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil”....

FOTO | Doi braconieri din Timiș s-au ales cu locuințele percheziționate. Arme și animale vii, găsite la adresele lor

Doi bărbați din comuna Cenei sunt urmăriți penal pentru că vânau ilegal. De pe raza comunei, trei adrese au fost percheziționate de mascați miercuri,...

Citește și :