100 de persoane, în carantină, în judeţul Arad

16

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 100 de persoane. Totodată, se precizează că astăzi, 24.03.2020, numărul persoanelor care au încheiat perioada de 14 zile de carantină a ajuns la 51.

În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 1098, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 298 (totalitatea persoanelor ieșite din izolare de la instituirea acestei măsuri preventive până astăzi).

În ultimele 24 de ore, incluzându-se și primul interval de aplicare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 2 a Ministrului Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, echipele mixte ale Inspectoratelor Județene de Poliție, Jandarmi și Poliției Locale au verificat 401 persoane și 45 de societăți comerciale, asociații familiale sau întreprinderi individuale. Au fost aplicate două amenzi, în cuantum total de 5.500 lei și au fost întocmite două dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

LĂSAȚI UN MESAJ