6.1 C
Timișoara
joi 25 decembrie 2025

10 avioane decolează din Caransebeş cu tone de muniţie împotriva rabiei!

Campania de toamnă de vaccinare împotriva rabiei a început, în aceste zile, în baza unui program european, în organizarea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin. Aeroportul Caransebeș găzduiește întreaga acțiune de coordonare a decolării avioanelor cu muniţie antirabie.

20 de tone de momeală pe bază de pește, congelate la -28 grade, care au încorporate câte o pastilă, sunt aruncate cu 10 avioane ultraușoare spre zona împădurită din județele Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Mehedinți, Gorj, Argeș, Sibiu și Brașov. În momentul când momeala se dezgheață, vulpea este atrasă de mirosul de pește, spun specialiștii, astfel că toate campaniile din ultimii 8 ani, inițiate la nivel mondial, au dat roade. De exemplu, în România, în ultimii doi ani nu s-a înregistrat niciun caz de rabie la om.

Rabia sau turbarea este o boala produsă de un virus care afectează creierul și măduva spinării atât la animale, cât și la oameni. Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic transmis de la animale la om prin muşcătură. Este o encefalomielită (boală a sistemului nervos) cu evoluţie rapidă şi invariabil duce la deces. Rabia este, în zilele noastre, o maladie complet incurabilă.

Sursa: expressdebanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Investiție importantă pentru mediu : Centre de colectare prin aport voluntar în județul Timiș implementate de ADID Timiș

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş implementează  proiectele „Înființarea unor centre de colectare cu aport voluntar în județul Timiș ” pentru investiția ”Dezvoltarea, modernizarea...

Ambalajele reciclabile pot fi colectate și prin SGR: important este să le eliminăm corect

Gestionarea responsabilă a deșeurilor începe cu alegeri simple, făcute zi de zi. O parte importantă dintre ambalajele reciclabile generate de populație poate fi returnată...

Citește și :