Ziua Banatului devine oficială

2469

Parlamentarul UDMR Molnar Zsolt aduce vești bune de la București. Proiectul de lege propus de deputatul timișean, ce va aduce Banatul în rând cu celelalte provincii românești, se apropie de finalizarea fericită. Decretarea oficială a zilei Banatului a trecut fără amendamente sau voturi împotrivă de primul for legislativ. Mai sunt câteva măsuri administrative de realizat. Dar se pare că nu e decât o chestiune de timp scurt ca să fie votată și de plenul Parlamentului. Această măsură a fost sprijinită de toți parlamentarii din Banat.

molnar zsolt udmr_4Era și timpul ca Banatul să capete statut egal cu celelalte zone ale țării. De mai mult timp există ziua Bucovinei și ziua Dobrogei.

Dacă totul merge bine poate chiar din vara aceasta se va sărbătorii oficial și cu fastul necesar, în 21 iulie, ziua patriei noastre restrânse în cadrul țării mari. Sărbătoarea va marca semnarea la 21 iulie a păcii de la Passarowitz (azi Požarevac, Serbia) din 1718, ce a pus capăt războiului de doi ani dintre austrieci și otomani. Este de fapt actul de naștere a provinciei moderne a Banatului ca entitate central europeană și ieșirea din sfera de influență orientală. Prințul Eugeniu de Savoya nu a înfrânt doar o armată inamică, ci a adus provincia în epoca dezvoltării accelerate.

“Vrem să promovăm identitatea regională, iar Banatul este o regiune cu caracteristici bine definite, geografie şi istorie proprie. Am propus această iniţiativă pentru a oferi o posibilitate de a reflecta asupra acestor caracteristici specifice şi a atrage atenţia, măcar pentru o zi, asupra Banatului şi asupra a tot ce înseamnă această regiune”, a spus parlamentarul timișorean.

prinz_eugen banat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.