14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Zilelle Culturii Spaniole la Timişoara

A patra ediţie a Zilelor Culturii Spaniole se va desfășura la Timişoara în perioada 1- 15 martie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Via Rumania Cultura şi Consulatul Onorific al Spaniei la Timişoara. Invităm publicul timişorean la o apropiere faţă de cultura spaniolă prin intermediul fotografiei, picturii, literaturii, muzicii, dansului, dar şi gastronomiei.

Datorită prezenţei la Timişoara a reprezentantei Agenţiei Valenciene de Turism, doamnei MarĂ­a Ruiz Arevalo, mediul academic este invitat la o discuţie pe tema „Dezvoltarea turistică Valenciană- Drumul mătăsii”, iar mai apoi la o expoziţie fotografică ce pune în valoare frumuseţile zonei.

Pentru cei pasionaţi de gastronomie am pregătit un moment special dedicat lor: un bucătar spaniol, la dispoziţia publicului, pentru un workshop de bucătărie spaniolă.

Iar pentru toţi iubitorii de muzică, o trupă de flamenco va oferi mici lecţii, dar şi o serie de spectacole.

Nici cei mici nu sunt uitaţi! Lor le-am dedicat momente de pictură, ce îi au în prim plan pe Salvador Dali, Joaquin Sorolla, dar şi un moment de lectură din faimoasa poveste a lui Tirant lo Blanc; momente presărate cu multe surprize.

Accesul este gratuit la toate manifestările, cu excepţia workshopului de gătit, unde se va percepe o taxă de 15 lei/ participant iar locurile vor fi limitate.

Programul complet va fi publicat în curând pe pagina de Facebook a Asociaţiei Via Rumania Cultura (Via Rumania Cultura) şi în eventul Facebook numit „Zilele Culturii Spaniole 2018”.

În cadrul festivalului vom beneficia de sprijinul următorilor parteneri: Ambasada Spaniei la Bucureşti, Primăria şi Consiliul Local Timişoara, Polul de Creştere Timişoara, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara, Region of Valencia, Retuc, Via Rumania, Universitatea de Vest din Timişoara, Ambasada, „La Două Bufniţe”, Timişoara Tour Guide, Melopolis, Consell Valencia de Cultura.

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :