5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Zeci de timișoreni participă la a doua ediție a Rugii Bănățene-VIDEO

A doua ediție a Rugii Bănățene are loc astăzi, 28 august, la Muzeul Satului Bănățean. Sărbătoarea a început puțin după ora 12.00, după slujba religioasă, a bisericii tradiționale, din interiorul muzeului.

Interpretarea corului feminin ”Bună ziua, dragii mei” a dat startul sărbătorii, prin acorduri muzicale. Festivitatea a adunat zeci de timișoreni, chiar de la primele ore. Cetățenii orașului, dar și turiștii din toată țara au venit să petreacă ziua de duminică, prin tradiții bănățene. Artiștii de renume din Banat, vremea frumoasă de vară și mirosul grătarelor nu vor lăsa partcipanții să plece prea curând. Cei prezenți sunt invitați să participe la întregul spectacol al muzicii populare, până la ora 20.00. Marele spectacol muzical începe la ora 17.00.

Pe scenă vor urca nume sonore din Banat, precum: Carmen Popovici Dumbravă, Ion Luca Jurjescu, Florin Comăniță, Irina Hromei, Adi Bihoi, Liliana Samson, Oana Șeșin, Simona Hrihor, Sara Bocșan, Adriana Coste, acompaniați de orchestră, sub conducerea maestrului Florin Pascu, compusă din: Marcel Dumbravă-saxafon, Ciprianu Untaru- trompetă, Marian Rista-acordeon și Janai Puiu la orgă.

Directorul Muzeului Satului Bănățean, Dan Radosav, vine cu mai multe amănunte despre sărbătoarea acestei zile: ”Astăzi la Muzeul Satului Bănățean este cea de a doua ediție a Rugii Bănățene. Ruga este evenimentul central al unei comunități. În general, ruga, se sărbătorește cu hramul bisericii. Hramul bisericii noastre este Sfânta Maria Mică, în 8 septembrie. Sunt două motive pentru care sărbătorim ruga în 28 august. În primul rând, data de 8 septembrie pică în zile diferite, în fiecare an. Noi am preferat să adresăm această zi de sărbătoare timișorenilor și românilor de pretutindeni, astfel că am stabilit data de 28 august, fiind ultima duminică din luna august, pentru sărbătoarea rugii. Al doilea motiv este legat de un alt eveniment care are loc la mijlocul lunii septembrie, în Timișoara. Este un eveniment cu o conotație internațională, și anume, festivalul Plai. Pentru acest festival pregătirile sunt puțin mai lungi, decât ne-am dorit noi și organizatorii festivalului. Prin urmare, astăzi sărbătorim ruga, la Muzeul Satului din Banat. Este un eveniment de excepție. Din câte știu eu, în alte regiuni ale țării, acest eveniment nu are loc. Sper ca cei care trec pragul muzeului, astăzi, să fie satisfăcuți pe deplin, la sârșitul zilei, când sărbătoarea se încheie”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Salonul Industriei Ușoare, ediție dedicată sărbătorilor pascale

O bună și veche tradiție cerea ca de sărbătorile pascale tot omul gospoar sau măcar copii și tinerii să aibă ceva...

Lucrări Aquatim

Citește și :