Zeci de ilegalităţi în pieţele agroalimentare din Timişoara

310

Nu au documnete pentru vânzare, nu afişează preţurile şi nici nu au acte care să ateste valabilitatea mărfii. Sunt doar câteva dintre ilegalităţile descoperite de poliţiştii locali care au verificat comercianţii din mai multe pieţe agroalimentare din Timişoara.

Au fost controlate Piața din Calea Girocului, Piața Dacia și Piața de pe Gheorghe Lazăr. În urma acțiunii au fost aplicate un număr de 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5600 de lei.

Amenzile au fost date pentru încălcarea „prevederilor legale referitoare la deținerea documentelor pentru desfășurarea activităților comerciale, a documentelor care atestă termenul de valabilitate a mărfii, pentru lipsa vizei pe acordul de funcționare în cazul societăților comerciale, dar și pentru neafișarea prețurilor de către comercianți, fiind de asemenea aplicate și șapte sancțiuni contravenționale conform Legii 145/2014 care se supune Legii prevenirii, pentru necompletarea carnetelor de comerciant, în aceste cazuri fiind aplicat avertisment cu termen de conformare”, potrivit reprezentanților Poliției Locale Timișoara.

Acțiunile pe această linie vor continua până când toate pieţele din Timișoara vor fi verificate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.