„Zache” și-a adăugat la panoplia dosarelor penale un rechizitoriu cu un prejudiciu de 400.000 lei

2458

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au definitivat și trimis în instanță un nou dosar pe numele lui Zaharia Ghimboașă. Cu un trecut impresionant în ceea ce privește dosarele penale de evaziune, „Zache” este acuzat de această dată că a prejudiciat statul cu nu mai puțin de 400.000 lei. De altfel, în cauză Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin s-a și constituit parte civilă în dosar.

În dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, Ghimboașă va fi judecat alături de doi „parteneri de afaceri” – de fapt mai mult „săgeți”, după cum au relevat cercetările în cauză, care au durat aproape 2 ani. „Prin rechizitoriul nr. 206/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin inculpții Zaharia Ghimboașă, Petre Ștefan Bogdan și Gheorghe Trepăduș au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală.

În cursul anului 2014 – 2015, inculpatul Zaharia Ghimboașă, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate de acesta, şi anume G.L. T.F. SRL Iablaniţa – administrată de Gheorghe Trepăduș şi S.C. R. I. Srl Iablaniţa, administrată de Petre Ștefan Bogdan, prin neînregistrarea şi nedeclararea integrală a veniturilor obţinute, a prejudiciat bugetul de stat cu 400.000 lei. Obiectul de activitate al societăţilor comerciale era prelucrarea lemnului. Rechizitoriul a fost avizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, doamna Iancu Laura Gabriela”, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor.

zaharia-ghimboasa-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.