Yellowstone de România! Vom avea cel mai mare parc natural din Europa

342

Guvernul a aprobat demararea procesului de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș ca un parc emblematic al României și Europei. Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc național, care se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020. Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare.

Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc. Munții Făgăraș constituie cel mai reprezentativ și mai valoros sector al lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de aprox. 2000 km2, iar noul statut ar reprezenta o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea economică durabilă la nivel local care să susțină comunitățile și mediul. Mai mult, prin declararea masivului muntos ca arie naturală protejată, se va asigura conservarea și punerea sub protecție a unui capital natural extraordinar de bogat ce trebuie bine gospodărit în prezent pentru a fi lăsat moștenire generațiilor viitoare.

Parcul Național Munții Făgăraș va constitui cel mai important rezervor de biodiversitate din Munții Carpați cu 27 de tipuri de habitate naturale, 6 specii de mamifere, 3 de amfibieni, 4 de pești, 13 de nevertebrate și 66 de plante endemice, toate de interes european, rezervor de apă curată cu debit constant și cel mai mare bazin forestier al României. Sub raportul suprafață/bogăția biodiversității, această arie va deveni un veritabil “Yellowstone European”. România are 13 Parcuri Naționale cu o suprafață totală de aproximativ 317.500 ha, care reprezintă 1,5% din teritoriul României. La nivel european există 271 parcuri naționale care acoperă 2,8% din suprafața Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ