Vrem să închidem în sfârșit inelul de circulație, astfel încât și Timișoara să beneficieze de șosea de centură

354

Sorin Grindeanu, fostul ministru al comunicațiilor, afirmă că se va implica personal în acest demers până la realizarea completă.

– Ați decis să candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Va fi o cursă interesantă, anul acesta, nu credeți?

În mod cert, nicio cursă electorală nu este ușoară. Întotdeauna există o teamă, acolo în subconștient, de a nu dezamăgi electoratul bănățean, care, fără dubii, este unul educat și implicat din toate punctele de vedere, mai ales când vine vorba să ia decizii importante privind societatea în care trăiește. Este foarte adevărat, normal pe de altă parte, că au existat momente în care timișenii au boicotat votul, tocmai pentru că, de cele mai multe ori, nici candidații nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Până la urmă, așa cum am spus, nu e vorba despre teama de a pierde sau nu alegerile, ci despre dorința de a reuși să te ridici la înălțimea dată de încrederea oamenilor. Când promiți ceva, trebuie să și faci!

– Am observat că ați propus un ”Parteneriat pentru viitor”. La ce vă referiți și cum vedeți dumneavoastră această ”asociere” cu bănățenii?

– Parteneriatul pentru viitorul Timișului începe, evident, în Timișoara. Nici nu se putea altfel, având în vedere că suntem primul județ liber din România, după căderea comunismului. Mai presus de orice, din noua mea postură, dacă voi fi ales, cea de viitor președinte al CJ Timiș , înțeleg să le propun bănățenilor un “Parteneriat pentru Viitor”, care să imprime județului nostru un ritm nou, o direcție proaspată, o traiectorie corectă, profesionalism și, foarte important, responsabilitate în actul administrativ. Parteneriatul meu l-am intitulat PENTRU VIITOR, deoarece suntem obligați cu toții, să avem puterea de a renunța la ceea ce ne blochează, la metehnele învechite, la jocuri mărunte și meschine. Orgoliile nu sunt bune, pot conduce la blocaje reale și pot afecta viața unor comunități întregi. Uitați-vă câte proiecte importante a pierdut, atât Timișoara cât și CJ Timiș, tocmai din cauza unor orgolii și din cauza lipsei de comunicare. Cred că vremea combinatorilor transpartinici a trecut, e timpul pentru modernizarea reală, pentru progres. Este important și vital ca toți cei care dețin funcții publice, în special la vârf, să înțeleagă că sunt în slujba comunității și să înceteze să mai facă jocuri. Cetățenii vor proiecte palpabile, nu promisiuni și combinații meschine!

-Aveți multă experiență în administrație, atât în cea locală cât și la centru. Ați deținut funcții importante, ați administrat domenii de impact major, dacă ne gândim la Ministerul Societății Informaționale. Nu credeți că va fi greu să gestionați un județ ca Timișul, dacă veți ajunge președinte!?

Chiar dacă am fost plecat la București, și asta doar în timpul săptămânii, nu am fost nicio clipă decuplat de la problemele reale ale Timișului. Din contră, indiferent în ce postură am fost, parlamentar sau ministru, toți cei care au apelat la mine, fie primari sau alte autorități locale, au găsit în persoana mea un partener de nădejde și de dialog. Dovadă lucrurile concrete și frumoase pe care le-am facut împreună pentru județul nostru. Proiectul Spitalului de Copii, deși este un demers de suflet al meu și putem spune că e o realizare, prefer să nu mai discut despre el, chiar să nu mi-l asum, dacă pe unii îi deranjează. Important e să îl vedem finalizat, iar aici e sarcina Primăriei Timișoara. Este evident ca Timișoara trebuie să intre în logica marilor capitale europene, care au lideri administrativi social-democrați. Repet: anul acesta, totul trebuie să se rezume la OAMENI, orice proiect trebuie să fie în folosul BĂNĂȚENILOR, orice modificare reală trebuie să fie în folosul COMUNITĂȚII. Timișul are un potențial uriaș, uman, în primul rând, apoi economic, cultural, artistic. Nu putem să ne bucurăm de faptul că avem un pasaj, care a fost proiectat în vechiul mandat. E anormal ca, în județul Timiș, să mergem între localități, încă pe drumuri pietruite, să nu avem canalizare și apă în secolul XXI. Chiar atât de puțin merită bănățenii?

– Cel puțin în acest ciclu electoral, așteptările bănățenilor sunt mari…

Tocmai de aceea, împreună cu dr. Florin Bîrsășteanu, candidatul PSD pentru Primăria Timișoara, propunem proiecte serioase. O nouă maternitate și o secție ultramodernă de neonatologie a fost aprobată de Ministerul Sănătății și tot pe acest palier suntem în discuții avansate cu Banca Mondială pentru finanțare. Vrem să închidem, în sfârșit inelul de circulație, astfel încât și Timișoara să beneficieze de șosea de centură completă, iar traficul greu să fie scos, odată pentru totdeauna în afara orașului. Aici e un minus clar al autorităților locale și județene, cum de a fost posibil în toate orașele mari din țară să existe centură și la noi nu!? Inclusiv Lugojul are! Dar, mă voi ocupa personal, dacă voi fi ales și voi considera prioritatea mea acest demers. Pe lângă toate acestea, avem nevoie și de lucruri elementare: Timișoara a ajuns un oraș murdar din păcate, cu excepția câtorva oaze e dezastru la capitolul curățenie, dezinsecție, deratizare, parcuri pline de buruieni. E bine să avem zona cu lalele de lângă Primărie, dar ce facem cu celelalte cartiere? Ce facem cu marea poluare din oraș? Ce facem cu miile de familii care reclamă mirosurile de la ”Continental”. Acestea sunt problem reale cu care se confruntă timișenii!

(P)

3 COMENTARII

  1. Păi, după ce a terminat Spitalul de copii din Timișoara, pe dom ministru nu îl doare gura să mai promită. Știe că oricum nu contează. Bizonul votează!….

Dă-i un răspuns lui George Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.