“Vreau să fur, lăsaţi-mă în pace!”

706

Cel mai halucinant răspuns la banala întrebare “ce vrei să te faci când vei fi mare?” l-am primit de la un elev de clasa a VIII-a. Tipul nu se prea omora cu învăţătura, la şcoală mergea mai mult ca să nu ia bătaie de la părinţi, în schimb în cercul celorlalţi elevi de vârsta lui era cel mai “cool”: nu-şi făcea temele, îşi bătea joc de profesori, comenta la ore, nu avea nici un stres legat de note sau de corigenţe. Un adevărat lider al clasei, pe care toţi îl priveau cu admiraţie şi pe care îl ascultau, poate şi de frică, în pauze, sau îl serveau cu câte ceva din pacheţelul cu gustare pus de părinţi.

Răspunsul lui a venit franc: “vreau să fur”. Am rămas cu gura căscată, iar după un scurt moment de blocare am reuşit să-l întreb “dar de ce? Nu ţi-e frică?”. “Nu. Fiindcă dacă nu mă prinde, îmi merge bine, că am ce vreau, iar dacă mă prinde intru la puşcărie, unde am cazare şi masă gratis”. O logică de fier, în opinia lui. Şi o concluzie tristă referitoare la sistemul de învăţământ, la imaginea şcolii în comunitate, la atitudinea faţă de dascăli, la societatea care şi-a pierdut orice sistem de valori.

Şi nu e un caz singular. Sunt convins că orice părinte care are copii a auzit smiorcăieli de genul “ce-mi trebuie mie istorie dacă vreau să mă fac medic”, “de ce să învăţ chimie dacă voi fi avocat”, “la ce-mi foloseşte franceza dacă voi lucra în fabrică”, “e prea multă materie inutilă la şcoală”.

Statisticile însă ne spun altceva. Înainte de 1989, retenţia în sistemul de învăţământ (sau mai băbeşte, cu ce rămâne elevul după ce trece prin şcoală) era de 30%, iar cadrele didactice îşi puneau problema cum să facă orele mai interesante, astfel încât acest procent să crească. Acum, după 25 de ani în care s-a tot redus materia, s-au “descongestionat” programele şcolare, s-au făcut reforme peste reforme în învăţământ, au apărut manuale alternative, retenţia a ajuns la 6%.

Iar responsabilii din învăţământ nu-şi pun problema cauzei care a generat această scădere, ci cum să reducă şi mai mult materia şi programele şcolare, pentru a elimina “balastul”. Nu-şi pun problema modelelor pe care le promovează societatea. De ce să înveţi, dacă silicoanele, botoxul şi banii furaţi, dacă se poate de la stat, îţi asigură succesul în viaţă?

Iar în aceeaşi logică, soluţia ar fi să nu mai investim aiurea banii în învăţământ, ci mai bine să construim mai multe puşcării (universităţi, îm limbajul de maidan) pentru viitorii absolvenţi la şcoala vieţii, care îşi doresc să fure. Se va pune însă o mare problemă. De la cine?

LĂSAȚI UN MESAJ