”Votează! Alege-ți viitorul”, spun studenții basarabeni din Timișoara, în al doilea tur de scrutin-VIDEO

123

Studenții basarabeni din Timișoara își exercită astăzi dreptul la vot! Al doilea tur de scrutin din Republica Moldova a mobilizat sute de studenți. Studenții basarabeni din Timisoara s-au prezentat la vot, încă de la primele ore ale dimineții. Însoțiți de prieteni si de colegi, tinerii au vrut să arate importanța votului, prin numărul lor considerabil. Cei mai mulți dintre ei au purtat tricouri cu sloganul: Votează! Alege-ți viitorul!

„Considerăm acest slogan, ca fiind unul reprezentativ, pentru a stânge cât mai multe persoane la vot. În felul acesta sperăm să ajungem cât mai departe. Îmi doresc să câștige persoana pe care am votat-o și sper ca totul să fie bine”, declară o student basarabeancă din Timișoara.

”Am fost student în Timișoara, iar acum sunt stabilit aici. Vreau să învingă oamenii care pot să ne ofere o viață mai bună. Conform constituției Republicii Moldova, președintele nu are foarte multe atribuții, dar este unul dintre personajele importante, care poate să ne ajute, pentru un viitor mai bun”, spune un alt votant.

De la secția de votare nu au lipsit nici cetățenii basarabenii stabiliți in Timișoara de 2,3 sau chiar 9 ani. Adulții nu s-au prezentat fară cei mici și au ținut să le explice imporanța votului, încă de la vârste fragede. Însă, studenții si tinerii au fost majoritari la urnele de vot. Dacă la primul tur de scrutin organizarea nu a fost una satisfăcătore si au fost prezenți la vot doar 600 de persoane, iată că astăzi, mobilizarea si-a spus cuvântul prin prezenta sutelor, chiar a miilor de votanți.

”Am oferit sprijin celor care au venit în Timișoara să voteze. Le-am pus la dispoziție transport gratuit, iar la gara de nord din oraș, i-au întâmpinat membrii rganizației. Votanții basarabeni au parte și de o excursie prin Timișoara. În turul doi, mobilizarea este mult mai mare, mai ales în diaspora. S-au mobilizat foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova care se află peste hotare. Aceștia au sprijinit și alți votanți basarabeni, oferindu-le cazare sau transport. Ca și în primul tur de scrutin, s-au pregătit tot 3.000 de buletine de vot”, declară Radu Pascaru, membru de onoare al Organizației Studenților Basarabeni.

Tot astăzi si-a exercitat dreptul la vot și proaspătul cetățean basarabean, fost presedinte al României, Traian Băsescu.

”Să sperăm că se va menține drumul European al Republicii Moldova și apropierea de România. Orice om care își dorește binele acestei țări, o va vota pe Maia Sandu”, a declarat fostul șef al statului român.

Maia Sandu și Igor Dodon, cei doi contracandidați, în bătălia pentru Republica Moldova, și-au exprimat și ei doleanțele. Maia Sandu, candidatul pro-european a transmis următoarele: ”Am votat pentru oamenii minunați ai acestei țări. Sunt tare impresionată de acești oameni. Vreau să le mulțumesc celor care s-au mobilizat și au mers la vot. Am demonstrat că suntem mulți și puternici. Vreau să-i rog și pe cei care nu au fost încă la vot, să meargă. Vreau să fim vigilenți astăi și să nu-i lăsăm să ne fure votul”.

Igor Dodon, candidatul pro Rusia, spune că: ”Astăzi este o zi istorică pentru Republica Moldova. De mâine începem o nouă filă în istoria modernă. Am votat pentru viitorul țării noastre. Moldova va fi o țară integră, dependent suverană. Am votat împotriva celor care au fost la guvernare, în ultimii 7 ani. Am votat împotriva oligarfilor, împotriva celor care vor să distrugă stabilitatea țării noastre”.

Secțiile de votare se vor închide la ora 21.00. Până atunci, studenții și cetățenii basarabeni stabiliți în Timișoara vor putea alege viitorul președinte al Republicii Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ