Voluntarii români și sârbi vor învăța împreună să lupte cu focul-video

632

La sediul Primăriei orașului Recaș a avut loc azi un eveniment mai special ce a reunit specialiști căliți în stingerea focului din Serbia și România.

Autoritățile din Recaș, județul nostru, și din localitatea Žagubica din Serbia au reușit să-și adjudece o finanțare de aproape un milioan și jumătate de euro, prin accesarea programului IPA Trans Regio.

După cum se știe, programul Interreg IPA II de Cooperare Transfrontalieră România–Serbia 2014-2020 este un program finanțat de Uniunea Europeană din fonduri IPA-CBC și care face parte din familia programelor europene Interreg. Acesta continuă cele începute în 2004, când Uniunea Europeană a hotărât să ofere ajutoare țărilor noncomunitare pentru proiecte ce permiteau o aliniere la standardele europene a țărilor în curs de aderare.

Prin programul „Pompierul și managementul situațiilor de urgență” au primit fonduri europene nerambursabile pentru dotarea cu echipamente specifice muncii de pompier dar și pentru a porni campanii de prevenire și educare a populației și de conștientizare a localnicilor despre pericolul iminent al focului scăpat de sub control.

Fondurile vor fi împărțite între cele două părți, circa un milion de euro părții române și în jur de 400 000 euro părții sârbe.

Oaspeții de peste hotare au fost Predreg Ivkovic, viceprimarul comunității Žagubic, Milena Pajic specialist tehnic și Jovica Stoianovic coordonatorul proiectului. Dânșii au făcut o scurtă prezentare a comunității lor ce are nu mai puțin de 12.000 de locuitori împrăștiați în 17 sate, pe o suprafață de 762 de kilometri pătrați din care jumătate este pădure. Tocmai asta este cauza pentru care, din 2010 până în 2015, au fost semnalate 250 de incendii. Cam unul pe săptămână. Stația de pompieri este situată chiar și la 40 de kilometri de unele zone retrase ale comunei. Ar fi necesară înființarea încă unei subunități. Până acum au primit o cisterna de mare capacitate pentru acces în teren accidentat, în valoare de 190 000 de euro și alte două utilaje mai mici dar eficiente în teren greu.

La rândul lor, primarul din Recaș, Pavel Teodor, și viceprimarul Carcea Constantin au vorbit despre tradiția îndelungată a pompierilor voluntari din Recaș, ce au de acoperit o zonă de 7 sate aparținătoare orașului viticol și deservesc o populație de 9500 de locuitori.

Subordonarea formațiunii de pompieri este față de primărie, dar aceasta este destul de neputinciosă în fața legii și nu poate remunera acești oameni inimoși. Doar cei doi șoferi sunt încadrați la primărie și șeful formației cu o jumătate de normă. Ceilalți o fac doar din devotament pentru localitate.

În afara dotării materiale, fondurile vor fi folosite pentru activități comune cum ar fi cursuri de servant pompier, de protecția mediului dar și de informarea în școli a tineretului despre pericolele naturale ce pot să apară. De asemenea se vor face informări la intituțiile publice. O parte importantă va fi reprezentată de antrenamentele comune ale celor două localități, ce astfel vor putea face schimburi de cunoștiințe. În curând va apărea și o pagină web comună cu informații despre situațiile de urgență.

Maiorul Valeriu Alfirii și plutonierul major Alexandru Stanciu de la ISU Banat au promis tot sprijinul teoretic, practic și logistic pe care îl vor acorda celor două formațiuni de voluntari. De asemenea s-a insistat pe necesitate muncii de prevenire și controale, ce vor duce la o folosire cât mai redusă a utilajelor în situații reale. Ar fi nevoie de și mai multe astfel de formațiuni, dar cu noi criterii de recrutare și de performanță, pentru a spori calitate luptei cu focul și a altor calamități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.