Vladimir Putin primeşte o lovitură de unde se aştepta mai puţin

1450

Aspru critic al NATO, Vladimir Putin acuză Alianţa Nord-Atlantică de faptul că a profitat de slăbiciunea apărută după destrămarea URSS pentru a avansa spre est, în ciuda promisiunii făcute în 1990, că nu se va extinde. Liderul rus a folosit deseori acest argument în cadrul propagandei sale, susţinând că promisiunea a fost făcută Moscovei de către secretarul american de stat James Baker, atunci se negocia reunificarea Germaniei.

În 1990, secretarul de stat american James Baker a mers la Moscova unde a propus ca problema reunificării Germaniei să fie negociată în formula „doi plus patru”, adică cele două Germanii, RDG și RFG, Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Franța.

Propaganda lui Putin este însă desfiinţată de Mihail Gorbaciov care, întrebat într-un interviu de ce nu a insistat ca promisiunea că NATO nu se va extinde în Est să fie stipulată într-un document legal, răspuns că nici nu a fost vreodată o astfel de promisiune și că nici măcar nu s-a pus această problemă.

„Subiectul lărgirii NATO nu a fost discutat deloc și nici nu a fost adus în discuție în acei ani. O chestiune care s-a discutat a fost asigurarea că NATO nu va trimite forțe suplimentare în RDG după reunificare. Declarația lui Baker a fost făcută în acest context. Tot ce s-a putut face pentru a întări acest angajament politic s-a făcut. Angajamentul a fost îndeplinit. Înțelegerea cu Germania a fost că nu se vor crea noi structuri militare în partea de est a țării, că nu vor fi staționate noi trupe militare acolo, și că nicio armă de distrugere în masă nu va fi plasată acolo. Toate aceste obligații au fost respectate”, a spus fostul lider rus.

LĂSAȚI UN MESAJ