Visul frumos al Thaliei s-a încheiat. Până anul viitor

106

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” a însemnat  28 de trupe de teatru şi săli arhipline, la Reşiţa. Spetacolele s-au jucat cu casa închisă. Festivalul  şi-a închis, luni seara porţile, după ce la Reşiţa şi-au prezentat spectacolele un număr de 28 de trupe din ţară şi din străinătate.

„Ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, la Reşiţa, este un vis frumos, pe care l-am început în urmă cu trei ani şi pe care nici măcar eu, nebunul care l-am creat, nu credeam că am să-l duc la capăt, a declarat aseară Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest din Reșița, după ce tocmai ieșise dintr-o interpretare magnifică în Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey. Am ajuns la finalul acestui festival, acestui maraton cultural, în care timp de 11 zile, 28 de teatre din ţară şi din străinătate au poposit la Reşiţa, au legat prietenii şi şi-au lăsat aici creaţiile. Am avut bucuria să avem oaspeţi de seamă, lucru care a ridicat cota acestui festival. Să îl ai pe Matei Vişniec atâtea zile, la Reşiţa, să deschizi un festival internaţional cu o premieră pe ţară, scrisă de cel mai de notorietate dramaturg român din lume, cred că este un vis ce îi face invidioşi pe mulţi dintre cei care slujesc teatrul.”

Spectatorii s-au putut bucura de prezenţa Maiei Morgenstern, a lui Mircea Rusu, a lui Marius Manole, a Medeei Marinescu, Ioan Isaiu, au avut şansa de a viziona spectacole ca Othello sau spectacole puse în scenă de un teatru ca „Regina Maria” din Oradea dar au asistat la prestații excelente și din partea unor teatre private, cum ar fi ”Auăleu” din Timișoara. Organizatorii, la rândul lor, au avut satsifacția unor săli de spectacole pline, în fiecare seară. Mai mult decât atât, la reprezentaţii au fost aduse scaune din birouri pentru da posibilitatea tuturor iubitorilor de teatru să poată participa la spectacole.

„Am adus scaune din birouri, pentru a putea răsplăti publicul. Cred că nu poate exista ceva mai frumos pentru un om care slujeşte cultura, decât să aplaude şi să se încline în faţa spectatorilor şi a celor care au înţeles că Reşiţa, acum, mai mult ca niciodată, este, în sfârşit, datorită acestui festival, pe harta culturală din România. Cultura şi teatrul reşiţean dau o speranţă acestei urbe, ceea ce înseamnă că municipiul are o alternativă. Cum societatea românească se reinventează de fiecare dată, şi Reşiţa, prin Teatrul de Vest, a făcut acest lucru şi poate avea de acum o nouă carte de vizită, cultura”, a afirmat actorul Dan Mirea.

Luni aeara, la închiderea festivalului, la spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci, a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, care a precizat că anul 2017 a marcat o ediţie de excepţie a acestui festival.

„Putem să spunem că această ediţie a festivalului a fost una de excepţie. Şi spun acest lucru ţinând cont de faptul că sala de spectacole a fost de fiecare dată plină şi datorită personalităţilor prezente la festival. Totodată, m-a impresionat publicul, cel care s-a dovedit a fi un bun cunoscător şi iubitor al Thaliei. Programul festivalului a fost unul bogat, diversificat şi provocator, piesele montate fiind pe gustul tuturor. Acum, la finalul acestui regal cultural, nu pot decât să le mulţumesc, în primul rând, oamenilor de teatru, fie ei regizori, scenografi, actori, precum şi tuturor celor aflaţi în spatele scenei, celor implicaţi în organizare, dar şi publicului venit din Reşiţa şi din alte zone ale judeţului. Sper să ne revedem, cu toţii, şi la cea de-a patra ediţie a manifestării. Până atunci, însă, fac o invitaţie reşiţenilor şi nu numai lor, de a veni cât de des la teatru, pentru că este una dintre cele mai plăcute modalităţi de a ne petrece timpul liber”, susţine preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru „Scena, ca o stradă” au fost Teatrul de Vest Reşiţa, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Reşiţa şi mai mulţi sponsori. Ultima seară a însemnat, după spectacolul de la 18.30, cu Teatrul „Victor Ioan Popa” din Bârlad, un regal al trupei reșițene, cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Actori precum Dan Mirea, Camelia Ghinea, Flori Ibrași, Sorin Fruntelată. Ana Maria Cizler, Andrada Samoilă și mulți alții, au dus teatrul reșițean pe standarde de calitate evidente. Trupa reșițeană s-a întrecut pe sine, ducând la capăt o versiune excelentă a acestei piese clasice, foarte dificile.

LĂSAȚI UN MESAJ