Vis de lemn şi metal

34

În cazul în care ai posibilitatea să faci cunoştinţă cu sculptorul Bata Marianov, cu siguranţă aceasta te va transforma. Profund. Se petrece, undeva, în tine, acolo în subtilitatea elementelor spirituale din care eşti compus. Nu trebuie neapărat să iubeşti sau să admiri sculptura ori arta, în general, pentru că personalitatea sculptorului german de origine română te va copleşi de o manieră la care nici nu te aşteptai. Pentru că Bata Marianov respiră cultură prin toţi porii săi. Este unul din acei oameni speciali care reuşesc, prin simpla prezenţă, să modifice ceva în aerul din jur, să te contamineze iremediabil cu dragostea sau măcar admiraţia pentru artă. Sau, pur şi simplu, pentru spirit.

Unul dintre cei mai apreciaţi sculptori europeni la ora actuală, Bata Marianov, s-a născut la Timişoara, în 1943. În 1970, absolvă Secţia de Sculptură a Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 1982, soţia sa, tot timişoreancă, de asemenea artistă plastică, pleacă în Germania, la studii, şi nu se mai întoarce. Familia s-a întregit, însă peste doi ani, în 1984, când Bata Marianov a emigrat legal, împreună cu cei doi fii ai săi, Branco şi Vladimir. N-a fost deloc uşor, într-o metropolă – Frankfurt – , într-o ţară – Germania – care nu ducea deloc lipsă de artişti. Cu toate că în acei ani nu exista exodul de români de acum, era foarte greu să te afirmi într-un asemenea context. Bata însă fugise, efectiv, îngrozit de proletcultismul acelor ani din cultură, mai ales din artă. Discursul său cultural, cum îl numeşte, n-a prins atunci nici măcar la nemţi, care-şi imaginau că toţi cei care vin din România sau din Est, în general, se vor mulţumi doar cu produsele lor alimentare de calitate, cu berea, cu obiectele vestimentare, cu maşinile sau cu te miri ce atracţii occidentale. Bata, însă, era croit din altceva. El vroia nestrămutat să se impună cu arta sa, cu ideile sale culturale. A găsit acolo o societate artistică axată exclusiv pe elementul comercial. Cine vinde mai bine e cel mai bun! Globalizarea de tip american, cu Coca-Cola şi hamburgheri, subcultura, îşi făceau de cap şi îşi fac şi în continuare, nestingherite. Neplăcut pentru artistul român, care îşi trage rădăcinile din genialitatea simplă a lui Brâncuşi. Probabil cu credinţa, însă, că până la urmă, şi pe Brâncuşi l-au recunoscut la adevărata sa valoare tot străinii, Bata Marianov a crezut nestrămutat în steaua sa şi a devenit unui dintre cei mai mari sculptori europeni în lemn şi metal.

bata-marinov

Chemarea magică a lemnului

Acum trăieşte mai mult în Germania şi în sudul Franţei dar şi-a luat casă şi pământ la Gărâna – celebra aşezare din Munţii Semenicului, ridicată de coloniştii germani şi austrieci din timpul Mariei Tereza. Patria jazz-ului, a manifestărilor culturale de tot felul, a agroturismului, a aerului pur, de munte, i-a devenit foarte dragă lui Bata, care revine aici în fiecare an. A vrut să realizeze aici un centru cultural european. A întemeiat, în 1996, fundaţia Arca, şi Simpozionul internaţional de sculptură. A adus la Gărâna, în vârful muntelui, mari sculptori de artă monumentală, care au turnat în lemn şi metal visele lor artistice. Dar, spune el, cu regret, nu i-a reuşit. Sau, măcar în ceea ce priveşte centrul cultural european şi chiar mondial. Au apărut tot felul de discuţii. A fost dezamăgit şi de autorităţile judeţene din Caraş-Severin de la acel moment, care i-au întors spatele când el n-a servit interesului lor politic. Nu s-a lăsat, însă. A găsit înţelegere la primarul Caransebeşului, Marcel Vela, cu sprijinul căruia a întemeiat un al doilea parc de sculptură monumentală, în Teiuş. Revine însă tot timpul la Gărâna, cu nostalgie. Discuţiile cu el sunt o adevărată încântare. Are darul extrem de rar de a atinge esenţa lucrurilor, în doar câteva tuşe, aşa cum numai marii oameni pot s-o facă.

Personalitate proteică

Activitatea sa artistică e impresionantă. A avut expoziţii personale în 1969, la Bucureşti, în 1973 la Timişoara, 1974, Milano, în 1975 la Bucureşti, în 1977 la Timişoara, în 1980 la Bassano, Italia, în 1982 la Lugoj, în 1984 la Piran, Iugoslavia, 1988 în Sardinia, 1989 la Mainz, Germania, în 1990 la Frankfurt pe Main, Germania, 1992, de asemenea, în Germania, la Frankurt, în 1994 la Heidelberg, Germania, în 1994 la Frankfurt pe Main, 1994, în 1995 la Vella, Andora. Cât despre expoziţiile colective, acestea au fost de ordinul zecilor, la celebre galerii din marile oraşe europene. Ne-ar lua prea mult spaţiu tipografic să le amintim aici pe toate.
Dincolo de aceste expoziţii, Bata Marianov e o personalitate ce respiră artă şi cultură. Are câteva volume publicate, cataloagele sale sunt o încântare, participă la emisiuni televizate, deşi nu fuge după imagine. Nu are nevoie, dar o face de dragul discuţiei în sine.

„Fără să-şi propună şi, evident, fără să-şi pună această problemă, sculptorul trăieşte una dintre cele mai autentice experienţe postmoderne, chiar dacă, aparent, opţiunea lui este pentru modernitate: anume unirea contrariilor, sentimentul acut al orizontalei, simultaneitatea sinoptică. Nostalgia originilor, sursa arhetipală şi un oarecare ambalaj magic rezervat formei artistice îmbogăţesc şi ele, în cazul lui Bata Marianov, complicatul inventar al acestor experienţe de tip alexandrin la care istoria ne racordează astăzi, chiar şi în afara consimţământului nostru”, scrie criticul Pavel Şuşară despre Bata, făcând astfel orice comentariu în plus, de prisos.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ