14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Violență extremă. Un copil, acuzat că a omorât cu bestialitate un pui de pisică.

Un băiat de 10 ani, din Orăștie, este acuzat de fapte de o violență extremă. Copilul ar fi ucis un pui de pisică, pe care, spune proprietara animalului, l-a supus la adevărate chinuri. Nu este pentru prima dată, spun martorii, când băiatul face așa ceva. Anii trecuți, el i-ar mai fi ucis doi pui de pisică femeii, dar ar fi încercat să omoare și alte animale.

Cazul extrem de grav s-a produs la Orăștie. O femeie găsise puiul de pisică înainte cu o zi ca acesta să fie ucis și a apelat la o asociație care se ocupă de protecția animalelor pentru a-i găsi o familie. Puiul de pisică nu a mai ajuns însă să fie adoptat. „Eu am pisici, iar cu o zi înainte de incident, am găsit un pisicuț amărât. S-a familiarizat cu ai mei și au ieșit pe afară. Dintr-o dată a dispărut. L-am căutat, nu l-am găsit, iar a doua zi, pe la amiază, au venit niște fetițe și mi-au spus că un copil l-a omorât în chinuri cumplite. El îmi mai omorâse anul trecut încă două pisicuțe, pe rând”, povestește femeia. Aceasta a cerut ajutorul autorităților, depășită de situație. Femeia spune că toate animalele care ajung pe mâna copilului sfârșesc în chinuri și de cele mai multe ori la aceste scene participă și alți copii, ca martori. „Am fost la poliție, a venit și el cu mama lui, care i-a luat apărarea. Nu e normal ce se întâmplă cu acest copil. La un alt pisic din zonă, a încercat să îi bage bețe în ochi. Pe un pui de cățeluș, la sfârșitul lui mai, l-a luat de picioarele din spate și l-a lovit cu bestialitate de garaj, până a murit. Ce e grav este că le face în prezența copiilor. Îi îndeamnă pe copii să lovească animalele”, mai spune aceasta. În cursul zilei de ieri, familia băiatului nu a putut fi contactată.

Petiție pentru dreptate

Asociația „Lupy” Orăștie, cea care trebuia să preia pisicul pentru a-l da spre adopție, a creat o petiție online, în care cere să se facă dreptate și cere ca micuții să fie educați să iubească animalele. „Asociația Lupy Orăștie a fost sesizată în legătură cu un caz șocant și greu de acceptat de către oricine, chiar dacă nu este neapărat un iubitor de animale! Un copil de 10 ani ucide cu bestialitate și sadism animale! Îndeamnă și pe alții să facă asta! Pisicul găsit în data de 13 iulie în zona unei piețe din Orăștie, Micro 1, urma să fie preluat de către Asociația Lupy Orăștie. Înainte însă ca voluntarii asociației să ajungă să îl preia, pisicul a fost luat de acest copil și a fost ucis. A fost găsit a doua zi cu un picior rupt, coloana vertebrală ruptă și plin de sânge pe botic. Membrii Asociației Lupy Orăștie sunt efectiv îngroziți de acest eveniment. Din relatările unor copii din zonă, acest copil a îndemnat un alt copil, în vârsta de 6 ani, să lovească cu piciorul pisicul muribund. Considerăm că la vârsta foarte fragedă de 10 ani, dacă un copil ucide animale cu o cruzime de nedescris, este un semn clar al unei tulburări grave de comportament și al lipsei unei educații serioase în familie. Dacă nu se ia nicio măsură, acest copil va continua și, mai târziu, poate ajunge un criminal”, sunt de părere reprezentanții asociației.

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă. „S-a depus o sesizare la Poliția municipiului Orăștie cu privire la rele tratamente aplicate unor animale și uciderea lor. Este vorba despre un copil de 10 ani. În momentul de față, polițiștii se află în derularea cercetărilor și în funcție de rezultat se vor lua măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Carla Strujan.

Sursă: glasul-hd.ro

Alte subiecte :

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Citește și :