Vinovații fără vină și Nevinovații cu vină-ncoace

180

Dna Laura Codruța Kövesi, Procuror-șef al DNA, acuză inserarea de afirmații care nu-i aparțin în înregistrările aruncate pe piață. Este nevoie de o analiză tehnică. Ea ne va spune de partea cui se află minciuna. Deocamdată, de dragul unei discuții, să acceptăm că tot ce apare în înregistrare ar fi netrucat.

Citind transcrierea înregistrării, eu nu am înțeles doar un sigur lucru, ci mai multe.

  1. Dna Kövesi este exasperată de ineficiența colegilor din subordine, considerând că:

Pe mine nu mă convinge nimeni că din 8000 de dosare noi într-o lună nu am putut învinui un inculpat, nu am putut trimite în judecată un inculpat din 8000 de dosare. Dacă voi din sala asta mă convingeţi, plec şi nu mai zic nimic.

Sincer, nici pe mine nu mă poate convinge cineva, fiindcă 8000 de dosare cu 8000 de oameni curați ca lacrima ar însemna că România a devenit campioana mondială a integrității, scenariu ușurel științifico-fantastic.

  1. În cazul dnei Elena Udrea, dna Kövesi spune:

Dar dacă ştim că e de clasare şi nu e bazat pe legislaţia în vigoare, închideţi dosarul, că n-am nicio problemă.

Această afirmație nu-mi sugerează că dna Kövesi o vrea în pușcărie pe dna Udrea, dacă aceasta din urmă e nevinovată, dar dacă dna Udrea este, totuși, vinovată, dna Kövesi nu vede de ce dna Udrea nu ar trebui ajutată să-și înceapă cei 6 ani de ispășire. Și eu văd lucrurile în același fel.

  1. Dna Kövesi nu-mi pare a-i impinge pe colegii săi să evalueze după cum dorește Domnia Sa, ci le cere doar să aibă tăria de a evalua dosarele de care se ocupă, sau de care ar trebui să se ocupe, adică să-și asume răspunderea de care par că se cam tem:

Ce să zic, faceți-vă singuri evaluarea pe dosarele pe care le aveţi! Mie mi-e foarte greu să stau eu să vi le controlez, sunt 3000 de dosare, eu nu ştiu care din ele sunt în legislaţie primară sau secundară.

  1. Dna Kövesi nu se teme de Curtea Constituțională, ceea ce e și bine, e și rău. N-am să-i spun eu de ce și când este bine, și de ce și când este rău, fiindcă ar trebui să cam știe:

Chiar să zică Curtea Constituţională că am derapat instituţional pentru ea. O să iau cele 4 dosare existente în DNA cu acelaşi obiect, făcute exact în acelaşi lucru şi le duc în braţele lu Morar şi i le pun în brațe şi-i zic «ia-le, domnu Morar, spală-te cu ele pe cap!»

  1. Ca tot omul, dna Kövesi are dorințe:

Eu după decizia Curţii Constituţionale mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc să ştie că-i presăm. Sau, mă rog ceva dosare importante. Ideea e că de bilanţ nu am mai ieşit cu nimic.

Ideea că „la bilanț” e musai să „ieși cu ceva”, careva vinovați, ba cât mai mulți, așa, în chip stahanovist, mi se pare la fel de obsesivă ca ideea celorlalți, că „la bilanț” e musai ca DNA să nu iasă cu nimic, pentru realizarea „reconcilierii naționale”.

  1. Dna Kövesi nu greșește când spune ce spune, greșește că… spune:

Dacă ne simt că noi nu mai avem curajul, o să se urce cu picioarele pe noi, credeţi-mă!

Se îndoiește cineva că dna Kövesi are dreptate? Eu nu mă îndoiesc, dar nu cred că răspunsul este „Mai bine ne suim noi cu piciorele pe ei”, fiindcă în Justiție nu ar trebui să fie ca în fotbal: „Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta!

  1. Că miniștrii, y comprisPrimul-ministru, sunt de neatins, ceea ce se cam bate cap în cap cu punctul al cincelea:

Lăsaţi miniştrii, că noi nu aşteptăm miniştrii că-i decizie aparte. Miniștrii care (NEINTELIGIBIL) bani europeni Mâine dacă descoperim că un ministru a dat o mită că să promoveze o ordonanţă de urgenţă, noi (nu) îi mai putem face dosaru.

Vorba transcrierii — NEINTELIGIBIL/greu de priceput. Adică, dacă e vorba de bani europeni, miniștrii pot da sau lua mită și Justiția română nu poate să-i ia la refec? Mișto viață mai au miniștrii ăștia din Uniunea Europeană!

Dar, ca mai întotdeauna când e vorba de mocirlă, cel mai tare din parcare se dovedește tot președintele Traian Băsescu. Hotărât să nu o vadă pe dna Udrea în pușcărie și pe Ioana Băsescu la ananghie, dl Băsescu cere nici mai mult nici mai puțin decât imediata arestare a dnei Kövesi și aruncarea ei în pușcărie. Asta înainte de a ne dumiri în legătură cu autenticitatea/neautenticitatea tuturor segmentelor înregistrării și, cum altfel?, înainte de a se da o sentință judecătorească.

Dacă se va dovedi că dna Kövesi este vinovată de toate cele multe de care este acuzată, s-ar putea dovedi și ce bănuiesc unii de multă vreme: dl Traian Băsescu i-a fost dnei Laura Codruța Kövesi un mentor și un aliat exemplar:

Femeia asta trebuie arestată pe loc. Trebuie încătușată, trimisă la beci, unde a trimis atâția oameni nevinovați, și pe urmă procurorii care au fost obligați să facă dosare să vină martori. Au stat zeci de oameni politici importanți în beciuri, pentru că doamna avea nevoie să iasă cu dosare răsunătoare.

Adversarii politici ai dlui Băsescu, trimiși „la beci” de dna Kövesi în anii în care dl Băsescu era președintele României, pe ce coloană îi punem? La „Nevinovați” sau la „Vinovați”? Dar pe dl Băsescu?

Frumoasă piesa asta „Vinovații fără vină și Nevinovații cu vină-ncoace”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.