Vine toamna. Cum va fi vremea în Banat în următoarele 2 săptămâni?…

1115

În cursul zilei de luni, 22 august, în zona Banatului, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 22 de grade Celsius, apoi va urma un proces de încălzire, astfel încât valorile diurne vor ajunge, în perioada 27 august – 2 septembrie, la 30…31 de grade, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Începând cu data de 3 septembrie, este posibilă o uşoară scădere a temperaturilor maxime.
În acelaşi timp, valorile minime de temperatură nu vor avea oscilaţii semnificative în decursul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între 14 şi 17 grade.
În prima zi a intervalului va ploua în toată regiunea şi pe arii restrânse se vor cumula cantităţi
de apă mai însemnate, urmând ca marţi, 23 august, ploile să fie la nivel local şi slabe cantitativ.
În restul intervalului, vor fi posibile ploi slabe şi de scurtă durată.

LĂSAȚI UN MESAJ