Vin românii acasă! Se așteaptă să fie nebunie la punctele de trecere a frontierei…

276

Având în vedere că, în perioada 24 aprilie – 2 mai 2016, credincioşii ortodocşi vor sărbători Floriile şi Învierea Domnului, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria si Serbia se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a luat toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane şi autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în condiţii normale.
Au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
De asemenea, vor fi  suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei şi a infrastructurii  punctelor de trecere a frontierei.
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română  a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro.
Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.
Timpul de aşteptare pentru efectuarea controlului de frontieră va fi monitorizat la nivelul tuturor punctelor de trecere şi va fi actualizat în aplicaţia respectivă.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, reamintim punctele de frontieră existente la această graniţă:

   Pe frontiera româno-ungară:
•    pe raza jud. Timiş:         P.T.F. Cenad – Kiszombor;
•    pe raza jud. Arad:         P.T.F. Nădlac – Nagylak
P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota
P.T.F. Turnu – Batonnya;
P.T.F. Vărşand – Gyula
•    pe raza jud. Bihor:       P.T.F. Salonta – Mehkerek;
P.T.F. Borş – Artand;
P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
P.T.F. Săcuieni – Letavertes
•    pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;
P.T.F. Petea – Csengersima.

Pe frontiera româno-sârbă:
•    pe raza jud. Timiş:         P.T.F. Jimbolia – Srpska Crnja;
P.T.F. Stamora-Moraviţa  – Vatin;
P.T.F. Valcani – Vrbica;
P.T.F. Foeni – Jasa Tomic;
P.T.F. Lunga – Nakovo;
•    pe raza jud. Caraş-Severin:   P.T.F. Naidăş – Kalugerovo;
•    pe raza jud. Mehedinţi:   P.T.F. Porţile de Fier 1 – Djerdap;
P.T.F. Porţile de Fier 2 – Kusjak;

    Pe frontiera româno-bulgară:
•    pe raza jud. Giurgiu:    P.T.F. Giurgiu- Ruse;
•    pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche;
P.T.F. Ostrov – Silistra;
P.T.F. Negru Vodă-Kardam
•    pe raza jud. Dolj:         P.T.F. Bechet-Orjahovo;
P.T.F. Calafat-Vidin.

Pe frontiera româno-moldoveană:
•    pe raza jud. Galaţi:   P.T.F. Oancea-Cahul
P.T.F. Galaţi-Giurgiulesti
•    pe raza jud. Vaslui :    P.T.F. Albiţa-Leuseni
•    pe raza jud. Iaşi:         P.T.F. Sculeni-Sculeni
•    pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani
P.T.F. Stînca-Costeşti

Verificări sistematice la frontieră

Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.
Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

LĂSAȚI UN MESAJ