Vin migranții, valuri!… Migranţi din Kosovo, Etiopia și Eritrea la frontiera de vest!

767

Poliţiştii de frontieră au depistat cinci cetăţeni din Kosovo şi doua femei din Etiopia si Eritrea în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera.

În data de 3 septembrie 2016, în jurul orei 0.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul aparaturii pe termoviziune, în vegetaţia din apropierea frontierei cu Serbia, pe direcţia localităţii Valcani, două persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate pe marginea drumului între Valcani şi Teremia Mică doua femei care au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit ca cele doua persoane sunt cetăţeni Etiopia si Eritrea care au intrat legal în ţară, in baza documentelor personale si a vizei valabile, însă deoarece vizele au expirat au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenţia de a ajunge în Germania.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat azi noapte, în apropierea frontierei cu Serbia, 5 persoane de sex masculin care au incercat sa treacă ilegal frontiera in tara noastră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa pentru cercetări, unde s-a constatat că nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare au stabilit ca sunt cetăţeni Kosovo, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

loading...

1 COMENTARIU

  1. Bravo, Viorele. Ai dat-o cotită ca la Ploiești. Statul român, al cărui cetățean presupun că ești, deci nu al SUA, NU recunoaște fantomatica republică Kossova, creată cu bombe NATO și, mai ales, SUA, de unde și incidența cancerului în Banat (tu nu ești bănățean, deci nu-ți pasă), dar tu îi dai cu „cetățeni Kosovo“. Poate ai fost niscaiva cursant Soros, deoarece la finalul fenomenalului tău articol afirmi cu seninătate de student la jurnalistică analfabet că indivizii, cei cinci masculi (până la nouă inclusiv cifrele se scriu cu litere, nu cu cifre) „au declarat că au plecat din Serbia “. Dragule. Păi ori sunt cetățeni sârbi, ori cetățeni ai Fuck Europe (vorba madamei Victoria Nudelman, pardon, Nuland) Kosovo? Bravo, Banatul azi începe cu rateurile. Ori asta îi este linia impusă de patroni?

LĂSAȚI UN MESAJ