Video nou cu hoţii din Timişoara! Acum au atacat un magazin

16099

Hoţii din Timişoara nu atacă doar sacoşele şi buzunarele oamenilor din tramvaie sau autobuze. Mai nou, aceştia s-au apucat să fure din magazine. Cristi Brâncovan, cel care a iniţiat proteste pentru a le atrage atenţia timişorenilor despre existenţa într-un număr tot mai mare a hoţilor din buzunare, a postat un nou filmuleț. Pe pagina acestuia de Facebook apare o filmare în care doi tineri fură de pe rafturile unui magazin. Apoi, văzuţi de paznici, încearcă să fugă dar sunt opriţi la ieşire.

“Înregistrare video flagrantă cu cei doi infractori, ce au tâlharit-o acum o săptămână pe o bătrână de 84 de ani (cercetați în libertate), de această dată furând dintr-un magazin din Timișoara!”, a scris Cristi deasupra postării.

Video-ul a generat până acum zeci de comentarii şi a fost vizualizat de 6.500 de ori.

“O crimă probabil trebuie să facă să ajungă la puşcărie cel puţin 10 -15 ani, altfel nu se potolesc”, a scris un internaut.

“De ani buni fură din magazinele Profi şi ameninţă angajaţii, mulţi agenţi de securitate şi-au dat demisia din cauza lor. Trist ce se întâmplă!”, scrie un alt utilizator de Facebook.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.