VIDEO. Gândaci, mizerie și aparate stricate la o celebră cafenea din Timișoara. Inspectorii au închis-o

3538

Una dintre celebrele cafenele americane care are sediu și în incinta celui mai mare mall din Timișoara, dar și în centrul orașului, a fost închisă de inspectorii OPC și DSP Timiș. Asta după un control care a cos la iveală nereguli grave.

În urma unei sesizări telefonice, o echipă mixtă de control s-a deplasat la cafeneaua cu pricina și a descoperit gândaci ”morți, dar și vii care mișunau printre produsele de patiserie, cofetărie, prin sertare și rafturi”.

De asemenea, mobilierul din cafenea era vechi și degradat, iar aparatul de stors citrice era crăpat și lipit cu bandă adezivă. În ceea ce privește băuturile răcoritoare, acestea nu aveau etichetă și în limba română, încă o neregulă, deci, spun inspectorii OPC.

Cafeneaua de la intrarea celui mai mare mall din oraș este acum închisă temporar până la remedierea problemelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.