10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Victorii pentru Timișoara în Liga Națională

Rundă excelentă pentru team-urile timișorene BC SCM și Timba la sfârșitul acestei săptămâni. ”Leii” au câștigat al patrulea joc la rând iar ”urșii” au spart în sfârșit gheața în campionat.

Etapa a cincea din Liga Națională de baschet masculin a fost cu succes pentru baschetbaliștii Timișoarei. Atât BC SCM, cât și Timba au obținut victorii scontate pe teren propriu. ”Leii” au făcut scor cu Poli Iași și au bătut din nou suta: 109-73. Este a patra victorie la rând obținută de violeții lui Tudor Costescu care sunt la un succes distanță de a atinge mini-obiectivul impus de conducere – cinci succese la rând.

Moldovenii au fost victime sigure în sala Constantin Jude, iar acest lucru s-a văzut din primele 10 minute. Gazdele aveau dublul punctelor, 35-17, și au scăpat de orice presiune. Adrian Diaz a fost omul meciului, pivotul american a semnat un double-double cu 18 puncte și 10 recuperări. L-au urmat căpitanul Jeremic – 18 puncte, Mijajlovic – 16 puncte, Drăgușin – 15 puncte, Popa Calotă – 14 puncte.

BCT-ul se află în plutonul fruntaș ce conduce Liga Națională cu 9 puncte. În runda de la sfârșitul săptămânii, violeții vor evolua la Târgu Mureș.

Mult mai importantă e victoria celor de la Timba, prima din cele 5 runde desfășurate. Galben-negrii au trecut de colega de suferință Dinamo București, 87-71, într-un moment foarte greu. Clubul a suferit vineri două lovituri, îndepărtarea celui mai experimentat jucător și a antrenorului. Bogdan Popescu și Bogdan Murărescu au fost sacrificați pentru a aplana războiul din vestiarul ”urșilor”.

Cu interimarul Dan Ionescu pe bancă, Timba a depășit-o pe codașa campionatului, singura formație alcătuită doar din jucători români. Belgianul Thomas De Thaey a fost liderul Timbei cu 29 de puncte marcate. Galben-negrii primesc o gură de oxigen după startul dezastruos de sezon și urcă pe poziția a 9-a. Peste câteva zile urmează o deplasare dificilă la Sibiu.

”Trebuie să fim realiști, trebuie să rămânem în prima divizie și pe Dinamo și Iași trebuie să le învingem. Nu sunt principal, azi nu am avut voie să dau indicații, am stat pe bancă. Interimar înseamnă până la numirea următorului. Au fost și președinți de stat care au fost interimari doi ani de zile, eu aștept să se găsească o soluție”, a subliniat la final Dan Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :