22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

„Viața-mod de întrebuințare” este de fapt o secțiune prin universul personal VIDEO

Timișoara culturală începe să-și încălzească motoarele. Pentru anul în care totul se va învârti în jurul orașului nostru încep deja antrenamentele. Unul din evenimentele de marcă ce deja este în pregatire, aproape de finalizare, îl reprezintă și bienala de artă contemporană care se va desfășura în toamnă la Timișoara sub numele de Art Encounters. De fapt, va fi vorba de un lung șir de manifestări reunite sub această umbrelă a unui eveniment de elită.

Chiar președintele Iohannis a fost încântat de ideea unui cumul de evenimente culturale cu cateva luni în urmă. Și a promis tot ajutorul ce-l poate acorda. Astăzi, vineri, exact în aceeași sală Baroc a Muzeului de Artă Timișoara, promisiunea s-a și materializat într-un fapt concret. Sergiu Nistor, ca reprezentatnt al președintelui a înmânat oficial diploma ce recunoaște patronajul șefului statului pentru arta timișoreană. Acesta a fost preluată de cel care va veghea ca totul să meargă cel puțin tot atât de bine ca și prima ediție din anul 2015, omul de afaceri și de cultură Ovidiu Șandor.

În acest an totul se va pune sub semnul vieții. „Viața- mod de întrebuințare” va propune o reflecție angajată și susținută asupra lumii în care trăim, din care pot ieși la suprafață diferite feluri de a ne imagina societatea, relațiile dintre oameni în comunitate și mentalitățile fiecăruia dintre noi.

Înaltul Patronaj al Președintelui României a fost acordat bienalei Art Encounters. Evenimentul a primit, astfel, mesajul de susținere al Președintelui, important pentru recunoașterea publică a rolului pe care cultura îl are în dezvoltarea durabilă și echilibrată a societății.

Gazda zilei a fost directorul Muzeului de artă Timișoara, care va avea un rol major în coagularea tuturor forțelor implicate. „Prima ediție Art Encounters a fost un succes, iar noi, Muzeul de Artă Timișoara, ne dorim să fim și mai prezenți în organizarea expozițiilor. Sunt convins că ediția din 2017 va fi un și mai mare succes la public și la specialiști în arta contemporană deopotrivă„ a apreciat Victor Neumann, directorul muzeului de Artă din Timișoara.

Sergiu Nistor, consilier presidențial, venit special de la București pentru ocazia de azi a remarcat că: „În urmă cu șase luni, am avut chiar aici, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timișoara, o discuție despre Capitala Culturală Europeană, în care Președintele României, E.S. Klaus Iohannis și-a declarat interesul sporit pentru susținerea implementării programului TM 2021. Înaltul Patronaj este motivat de aprecierea pe care Președintele o dă impactului pe care o asemenea manifestare de cultură o are în viața societății. Acest patronaj vrea să remarce elogiul pe care arta contemporană o aduce spațiului nostru și este o încurajare pentru lumea culturii și artei românești”.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, prezent la muzeu a apreciat că: „Tot ce facem este pentru că ne dorim ca anul 2021 să fie la superlativ, iar astfel de evenimente, cum este Art Encounters, sunt foarte importante. Pregătirea înseamnă escaladarea multor dificultăți, dar vă asigur că vom aloca fonduri pentru proiecte atât de importante. Fac apel la dvs. ca întreaga comunitate să fie alături de programul 2021 și de actul cultural, pentru că așa ne stă bine: să înțelegem lucrurile în complexitatea lor și să nu ne limităm”.

Munca propriu zisă de alegere a artiștilor, lucrărilor, punere cap la cap a evenimentelor și locurilor de expunere va aparține însă celor doi curator ai evenimentului. Ei vor verifica, aprecia, pune în valoare tot ce va fi bienala timișoreană.

Diana Marincu, curator: „Spațiile dedicate bienalei din acest an marchează un punct diferit, cel al colaborării cu galerii și spații de expunere independente. Am luat această hotărâre pornind de la o constatare firească, aceea că scena de artă din România este susținută, în primul rând, de aceste inițiative independente”.

Ami Barak, curator: „Vom avea un număr important de artiști internaționali, care gândesc timpul prezent într-un mod interesant și care ne vor face să descoperim în ce fel artiștii etalează viața și contextele sociale actuale”.

„Arta contemporană transformă experiența cotidiană în expresie artistică, reflectând stările și emoțiile oferite de contextual social în care artiștii își desfășoară activitatea. Art Encounters promovează artiștii români, într-un mediu cultural European, oferindu-le posibilitatea de a iniția un dialog cu publicul larg, dar și cu cel de specialitate, atât la nivel national, cât și la nivel international” opinează Ovidiu Șandor, președintele fundației care organizează bienala.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Citește și :