Viața ca viața, dar să vezi arta!

163

Pentru iubitorii de carte, Gaudeamus și Bookfest, cele două târguri de carte care se țin la București, sunt o… nebunie. N-am găsit alt cuvânt mai bun. Fiindcă nici nu există un altul. Titluri noi ori mai de demult, lansări, sute de scriitori ce mișună, editori, reduceri, lecturi, dezbateri, mese rotunde, autografe, fotografii. Și, la final, oameni dejghinați de greutatea cărților, care se retrag zâmbind spre case.

Așa m-am întors și eu de la Gaudeamus: încărcat cu zeci de cărți și fericit. Căci e una mai răpitoare decât alta. Pe câteva le-am și mistuit, altele își așteaptă rândul. Citesc mai multe deodată, fiindcă sunt curios și fiindcă sunt și de poezie, de proză, eseu, istorie, comunicare, artă, cărți pentru copii. Adică, merg unele cu altele, se împacă, se îmbină, se… joacă.

Asupra uneia dintre ele aș vrea să insist aici, căci este o apariție ce merită atenția celor care vor să afle cum gândesc câțiva dintre cei mai importanți artiști vizuali și arhitecți ai lumii, să înțeleagă (și mai bine) arta, să – de ce nu – știe cum va evolua lumea în care trăim, fiindcă artiștii sunt antenele și seismografele ei foarte fine.

obristCartea, apărută la editura Pandora M, se intitluează Viețile artiștilor, viețile arhitecților și este o culgere de interviuri realizate de Hans Ulrich Obrist, probabil cel mai influent om din lumea artei contemporane de azi, cu 20 dintre vedetele din artele vizuale și arhitectură, cum ar fi Gerhard Richter, Gilbert & George, Nancy Spero, Oscar Niemeyer, Rem Koolhaas, Richard Hamilton, Felix Gonzales-Torres etc. Nu vreau, entuziasmat de lectură, să aglomerez argumente într-o pledoarie pentru acest op de peste 600 de pagini. Așa că am ales câte un fragment din răspunsurile a cinci “personaje” ale cărții, oameni care înseamnă enorm pentru arta și arhitectura de azi. Sper ca (și) ei să vă convingă să citiți această carte grozavă!

David Hockney: „Caravaggio a pictat în camere întunecoase și făcea găuri în acoperiș, iar tu îți dai seama ce funcție are gaura, ea luminează personajele și obiectele. Așa că am demonstrat că el nici nu trebuia să aranjeze oamenii la masă, toată lumea stă în exact același loc. Nu există desene atestate ale lui Caravaggio, Vermeer sau Frans Hals. Și atunci cum a construit el o imagine ca asta fără niciun desen? Ei bine, noi demonstrăm cum, a fost ceva genial, incredibil de inteligent, ceva care folosea tehnici fantastice care ar putea interesa pe oricine folosește astăzi Photoshopul.”

Eliane Sturtevant: „Cred că acum arta are, practic, divertisment de joasă factură. Totul e divertisment. Arta e într-o situație foarte delicată, cred că e o afirmație adecvată, și mai am o afirmație pe care mi-am promis că nu o s-o rostesc, dar acum o s-o rostesc oricum, și anume: omul alb e terminat. Nu știu câte decenii o să rămână valabilă această afirmație, dar… omul alb e terminat, așa că… nu spuneți asta mai departe”.

Ernest Mancova: „Duchamp nu a pretins niciodată că expunerea unui produs manufacturat e, în sine, artă. Dar lumea, așa-numita „lume a artei”, s-a comportat întotdeauna ca și cum el ar fi făcut asta. De fapt, după cum a insistat el însuși, readymade-ul lui cumpărat de la supermarket și pus pe un soclu e doar o provocare aruncată în fața Academiei și a canoanelor ei goale din punct de vedere spiritual. Însă înțelegerea eronată a devenit interpretarea acceptată a acestui artist, din cauză că ea se potrivea cu scopurile unui anumit nihilism consacrat, care, sub forma fastidioasă a estetismului obiectiv, a ajuns la rândul lui să constituie un fel de nou academism.”

Frank Gehry: „Scaunul e esența gândirii designului, pentru că e complet imposibil să creezi scaunul perfect. El trebuie să fie perfect proiectat, perfect din punct de vedere tactil, perfect din punct de vedere al confortului, atrăgător vizual, trebuie să fie funcțional și trebuie să fie durabil. Și trebuie întotdeauna să fie… demontabil, înțelegi, depozitabil; de fiecare dată când te apuci să proiectezi un scaun, îți vin niște idei minunate, te duci la fabrică și te întâlnești cu oamenii. Ești foarte fericit și toată lumea e entuziasmată, iar ei îți spun Ah, nu e depozitabil; ne pare rău.”

Marina Abramovici: „Altă persoană interesantă, care a murit recent, este James Lee Byars, care a făcut lucrări foarte frumoase, foarte dificil de colecționat. Pentru una dintre lucrările lui din Berna s-a așezat în fața muzeului și a suflat pur și simplu inspirație spre muzeu. Deci asta era lucrarea: suflat. Un artist care suflă inspirație. Apoi mai e și lucrarea lui Tino Sehgal, cumpărată recent de Tate Gallery. Nu există nici măcar un contract, nu există nimic, doar a luat banii, iar lucrarea pe care a vândut-o era o șoaptă în urechea unui curator.”

Lectură cu spor și cu plăcere!

LĂSAȚI UN MESAJ