Vești bune pentru bănățeni! Noutăţi fiscale aplicabile în 2017

727

Este bine de știut, atât de către bănățeni cât și de către ceilalți cetățeni, că noul Cod fiscal a intrat în vigoare la începutul anului 2016, însă unele prevederi se aplică din prima zi a acestui an. Despre celelalte noutăţi fiscale aplicabile de la 1 ianuarie 2017, aflaţi din cele ce urmează.

Începând cu 1 februarie 2017, salariul minim brut pe economie este de 1.450 lei, conform Hotărârii Guvernului nr.1/2017; majorarea salariului minim brut pe economie a condus și la o mărire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Astfel, de la 1 februarie, indemnizația minimă lunară este de 1.232,5 lei, față de 1.062,5 lei, cât era până la 1 februarie și se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată; din februarie, indemnizația de inserție acordată părintelui care se întoarce la muncă înainte de finalizarea concediului este de 616 lei, iar din aprilie, indemnizaţia creşte la 650 de lei. Concret, cuantumul lunar al stimulentului este de 50% din cuantumul minim al indemnizației aferente concediului pentru creșterea copilului.

De la 1 februarie 2017, sunt scutite de plata CASS (contribuția de sănătate – 5,5%), aferente veniturilor din dividende și dobânzi, persoanele fizice care mai obțin și venituri din: indemnizații de șomaj; indemnizații pentru creșterea copilului; ajutorul social; indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale; salarii sau asimilate salariilor, pensii; activități independente (PFA, II, IF, PFI). Dacă nu realizează niciun venit din cele menționate mai sus, atunci vor datora contribuția la sănătate în cuantum de 5,5% din venitul realizat.

Contribuția la asigurările sociale (pensie) datorată de către salariați pentru veniturile din salarii nu mai este plafonată la 5 salarii medii brute, iar în ceea ce privește contribuția datorată de societate, nu mai este plafonată la nr. de salariați x 5 x salariu mediu brut.

Valoarea punctului de pensie, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016, a crescut de la 1 ianuarie 2017, cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei, iar conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2 din 6 ianuarie 2017, începând cu data de 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9% și va ajunge la 1.000 de lei; de la 1 martie 2017, nivelul îndemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, va creste la 520 lei, iar contribuția la sănătate și pensie este plafonată la echivalentul a 5 salarii medii brute.

Pentru veniturile din chirii se va datora în continuare contribuția la sănătate în valoare de 5,5% aplicată la venitul net (venit brut minus 40% din venitul brut) și plafonată lunar la 5 salarii medii brute. Pentru anul 2017 nu a fost încă stabilit venitul mediu brut, deoarece încă nu a fost aprobată legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pentru drepturile de autor, orice persoană, indiferent că obține și alte venituri (salarii, activități independente, pensii etc), va datora pentru contribuția la asigurări sociale (pensie –10,5%) și contribuția la asigurări sociale de sănătate (5,5%). Ambele contribuții sociale vor fi plafonate la 5 salarii mediii brute.

De la 1 februarie 2017, nu se va achita niciun impozit la vânzarea de construcții și terenuri dacă valoarea tranzacției este sub 450.000 de lei. Dacă valoarea de vânzare depășește 450.000 de lei, atunci se va achita impozit doar pentru suma ce depăște acest plafon.

Taxa pe valoare adăugată (TVA) a scăzut de la 1 ianuarie 2017 de la 20% la 19%, cu excepția operațiunilor scutite de taxă și a operațiunilor pentru care sunt valabile cotele reduse, de 9%, respectiv 5%,  în baza prevederilor din Codul fiscal. Prin O.U.G nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, agricultorii beneficiază, din 1 ianuarie 2017, de un regim special de TVA. Micii agricultori care întâmpină dificultăţi în aplicarea regimului normal de TVA vor putea opta, din ianuarie 2017, pentru un regim special de TVA, constând într-o cotă forfetară care va fi aplicată gradual în următorii trei ani: 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 şi 8% incepand cu anul 2019.

Persoanele fizice autorizate care au obținut un venit net lunar în anul 2016 mai mare de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, au obligația să se asigure la sistemul public de pensii prin depunerea formularului 600.

Studenții beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, iar cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse si protecție sociala a studenților se stabilește la 201 lei/ lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii.

În numărul viitor vom reveni cu legea de eliminare a 102 taxe nefiscale, în care sunt eliminate printre altele: taxa radio-tv, timbrul de mediu pentru autovehicule, taxa pentru cazierul fiscal, 20 de taxe de la Registrul Comertului, 33 de taxe consulare, si nu mai putin de 22 de taxe cerute pentru pierderea sau modificare unor acte, 13 taxe extrajudiciare, 4 pentru serviciile Ministerului de Interne, si 4 la Casa Nationala de Pensii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.