Verficări după ce o comoară a României, situată în Banat, a dispărut din registre. E ultima din Europa

186

Autoritățile române și societatea civilă au început în urmă cu trei ani demersuri necesare pentru includerea pădurilor virgine – o comoară a țării noastre – în patrimoniul mondial al umanității. Ultimele păduri virgine ale Europei se află în România, în regiunea Banatului.

Peste 80% din pădurile virgine din Banat au dispărut din registrul pădurilor seculare întocmit de UE. Aproape 1.500 de hectare de păduri seculare virgine de pe Valea Higeg, din zona Ocolului Silvic Teregova, au fost omise de autorităţi la întocmirea catalogului Pădurilor Virgine care trebuie protejate.

Asociaţia Altitudine – Filiala Banat a publicat pe site-ul propriu un articol-raport prin care arată cum în decursul ultimilor ani Romsilva a accesat în mod abuziv, cu complicitatea altor factori responsabili, o parte din pădurile virgine din aria protejată a munţilor Ţarcu.

Deşi reprezentanţii Asociaţiei Altitudine au solicitat în mai multe rânduri factorilor responsabili oprirea intervenţiilor preconizate din Valea Higeg cu potenţial a fi încadrate ca păduri virgine, intervenţiile s-au derulat şi continuă în mod abuziv şi în prezent sub acoperirea amenajamentului silvic.

De la Direcţia Silvică judeţeană am aflat că în prezent Romsilva efectuează verificări în zona menţionată şi va da publicităţii un raport imediat după întocmirea acestuia. Ultimele păduri virgine ale Europei se află în România, în regiunea Banatului.

sursa: capital.ro , antenasatelor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.