6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Veliko Gradiste- un tărâm de vis pe malul sârbesc al Dunării-VIDEO

Veliko Gradiste din Serbia, este situat la 137 de kilometri de Timișoara și la doar 114 kilometri de Belgrad la poalele Carpaților, acolo unde râul Pek se varsă în Dunărea albastră, se află pitoreasca localitate Veliko Gradiste; mai presus de toate, un orașel cochet traditional, cu străzi largi și o multitudine de grădini cu flori, peluze veșnic verzi și terase frumos aranjate.

Malul Dunării, Bazarul vechi, stațiunea turistică Lacul de Argint cu pădurile de salcâm alb constituie, cum spun cei din Veliko Gradiste, o sărbătoare pentru ochi, un balsam pentru suflet și o fabrică de sănătate.

Veliko Gradiste 11

În lungime de 14 km lungime, Lacul de Argint, unul dintre cele mai mari lacuri din Serbia, și-a luat numele de la licărirea argintie a reflexiilor apei pure filtrate de solul nisipos. 

Zona Veliko Gradiște oferă vizitatorilor multiple posibilități de vizitare și agrement, plaje dotate la standarde moderne pentru sporturi nautice și acvatice, resorturi cu tot confortul, hoteluri și pensiuni, restaurante și baruri, terenuri de golf și de tenis, camping și multe altele. Tot aici se găsește cel mai mare campus sportiv de pregătire pentru baschetul profesionist, simbol al sportului suprem in Serbia.

Zona este și un loc de pornire în plimbări cu barca și croaziere pe lac și pe Dunăre, cicloturism sau simple drumeții. De aici se poate pleca spre cetatea medievală Ram din apropiere, spre mănăstiri ortodoxe cu o istorie impresionantă, precum și în incursiune de pescuit sportiv. Ca un fapt divers, aici a fost realizată cea mai mare captură de crap, de 45 de kg, eveniment consemnat în cartea recordurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :