Varicele pot fi îndepărtate în 30 de minute, fără operație și anestezie, la Timișoara. Metoda revoluționară, o premieră. Video

4484

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara au reușit o nouă performanță la nivel național. Marți, la cea mai mare unitate sanitară din vestul țării, a avut loc o procedura medicală nouă pentru o pacientă cu boală varicoasă, efectuată în premieră națională de o echipa medicală condusă de domnul Prof. Dr. Sorin Olariu, șeful Secției de Chirurgie Generală.

“Este o nouă zi deosebită pentru Spitalul Județean Pius Branzeu din Timișoara, pentru colectivul Clinicii I Chirurgie condusă de domnul profesor Sorin Olariu, care a realizat împreună cu colectivul condus de dumnealui o nouă premieră națională și anume un tratament ultramodern în boală varicoasă. Pe această cale felicit întregul colectiv al Clinicii I Chirurgie și în special pe domnul profesor pentru modul profesionist în care își desfășoară activitatea și pentru faptul că aplică tratament de ultima generație și realizează premiere generale la spitalul nostru. Deasemenea, sunt foarte bucuros că pacienții din România beneficiează de aceste tratamente ultramodere care în mod curent vor fi aplicate și în cadrul spitalului, având în vedere că dispunem de un personal medical ultracalificat și de o secție care are o experiență deosebită în tratamentul bolii varicoase.”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean din Timișoara.

“Această procedura este o procedura total neinvazivă prin care se polimerizeaza venă varicoasă. Practic printr-o singură puncție și un sistem de cateter se introduce un adeziv biologic care polimerizeaza venă și o desființează. Procedura este fără anestezie, este doar un punct de anestezie locală, că și o injecție intramusculara, nu durează mult și pacientul poate să plece imediat să își desfășoare activitatea, se și cheamă Lunch time surgery, adică chirurgie de prânz. Omul lucrează dimineață, în loc de prânz, vine și se operează și după aceea se duce din nou la lucru. Este foarte eficientă pentru că nu îi perturbă activitatea și rezultatele sunt foarte bune. Teoretic, majoritatea pacienților cu varice pot beneficia de acest tratament.”, a spus Prof.Dr. Sorin Olariu, şeful Clinicii I Chirurgie Timişoara

Intervenția se numește ,,Vena Seal” și conferă pacientului rezolvarea rapidă a venelor cu probleme, fără anestezie, fără pregătire preoperatorie. A fost denumită și ,,Lunch time surgey” deoarece pacientul poate fi operat în pauză de prânz, datorită timpului scurt al intervenției.

Practic, în urma intervenției de polimerizare a vaselor, pacientul poate pleca acasă pe picioarele lui, fără a avea contraindicații medicale. De această prima intervenție a beneficat o pacientă în vârstă de 40 de ani, care a ajuns să sufere de insuficientă venoasă.

Pe parcursul intervenției, care a durat aproximativ 30 de minute, pacientei i s-a polimerizat venă varicoasă cu un adeziv special, fără a i se administra anestezie. Procedura ,,Vena Seal” scutește pacientul de safenectomie, o intervenție chirurgicală clasică ce presupune anestezie, incizie și spitalizare postoperatorie.

sursa: televiziunea-medicala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.