Valonul Fremaut a transformat geografia Banatului

291

În ciuda potențialului uriaș al acestei a provincii a Banatului, la părăsirea administrației și armatei otomane era o zonă devastată de războaiele dintre cele două imperii. Depopularea era profundă, iar economia se baza pe doar pe una de subzistență, strict locală, legată de satele și împrejurimile apropiate. Cu toate că erau două mari râuri, Timișul și Timișul Mic (cum era cunoscut actualul râu Bega), nu se puteau folosi în activități de transport din cauza debitelor de apă foarte imprevizibile. Desele colmatări cu aluviuni schimbau des cursul apelor iar panta destul de lină a pustei de la est către vest nu permiteau curgeri viguroase, ce ar fi condus la vale posibilele șlepuri. Singurele avantaje economice decurgeau din desele mori de apă de pe cursul superior al râurilor.

După semnarea păcii de la Passarowitz, din 1716, și liniștirea situației ce a urmat războaielor dintre habsburgi și otomani, era mult de muncă pentru a rândui lucrurile în provincie. Drumuri aproape că nu existau. Nu se putea accede în regiune. Primul guvenator ce a cârmuit locurile, contele Claude Florimund de Mercy, a priceput repede că un control efectiv al provinciei impunea în primul rând dezvoltarea infrastructurii.

modernizare-bega-sec.xx_

Aproape de sine a apărut ideea de a folosi drumul pe ape pentru schimburi economice și aprovizionare. Dar până la calea de apă nici apă de băut nu prea era în cetate. Iată motivul uneia din primele investiții, care a fost fabrica de bere. Iar o altă măsură urgentă a fost forarea, în 1722, a șase fântâni în partea de nord a cetății, pentru alimentarea cu apă. Foarte curând au urmat și altele în interiorul fortificațiilor.

Sistematizarea râurilor a urmat mai multe etape. În destul de scurta perioadă de doar 12 ani de administrație imperială s-a reușit realizarea unei căi navigabile până la Dunăre. Efortul fizic a fost enorm, cu mii de oameni luați de la gospodăriile lor pentru munca cu brațele (sau cu animalele, în cazul celor ce aveau atelaje). Capitala provinciei era astfel legată direct, pe calea apei, cu capitala imperială Viena.

În 1727, inginerul hidrotehnician francez André La Casse începe lucrările de decolmatare a râului Bega, de la Timișoara în aval, ca un prim pas pentru navigabilizarea râului. Specialistul francez a venit în Banat pentru a rezolva probleme legate de apa de băut prin apeducte și foraje. Dar, probabil, în urma succesului său, autoritățile i-au încredințat și canalizarea Begăi. Tot atunci începe și o reprofilare a albiei, pe bucata de la Făget la Timișoara, pentru plutărit, servind la aprovizionarea cu lemne a orașului. În 1732 se inaugurează navigația până la Pancevo. Legenda spune că Maximilian Fremaut ar fi participat la aceste lucrări. Sigur că este o năzbâtie a celor ce nu au fost atenți la câteva date. Fremaut avea doar câțiva anișori pe atunci.

Autoritățile centrale au încurajat o politică de colonizare a provinciei cu populație de etnie germană, mai ale catolică. Terenurile din Banat erau improprii pentru culturi agricole intensive. Ele erau supuse unor inundații periodice și, fiind lipsite de scurgere, erau mâloase, condițiile de trai fiind foarte grele. Într-o primă perioadă, mortalitatea între coloniștii germani era extrem de ridicată, mulți dintre ei murind din cauza diverselor boli și neajunsuri. Noile valuri de coloniști abia erau suficiente pentru a compensa mortalitate ridicată. Guvernanții au hotărât să aplice un program de lucrări hidrotehnice, cu scopul protecției terenurilor din câmpia Banatului împotriva inundațiilor și salubrizarea întregii zone. Va fi unul din cele mai vaste și moderne sisteme de îmbunătățiri funciare, coroborate cu canalizarea pentru navigație a apelor.

bega_port

Dar cu adevărat părintele lucrărilor de modernizare a tot ce ține de îmblânzirea apelor pentru a le face navigabile este acest Maximilian Emmanuel de Fremaut născut la 1725 în Menen (azi în Belgia) dar pe atunci era o regiune locuită de francezi din Țările de Jos.

Există puține informații asupra tinereții lui Maximilian Emmanuel de Fremaut. Foarte  probabil că a studiat ingineria la Universitatea din Leyden. La acestă școală superioară se studiau cu precădere  discipline mult mai aplecate spre domeniul tehnic decât la Universitea Catolică din Leuwen, cele două școli superioare fiind cele mai importante focare de cultură și știință în Țările de Jos, în perioada iluministă. Pentru început, muncește ca inginer hidraulic la Bruxelles. După primele succese acasă, pleacă la Viena, în 1757, atras de posibilitățile de dezvoltare ale împărăției.

Fremaut a fost chemat în Banat de contele Karl Cobenzl, în 1758, pentru a se implica în proiectul de regularizare  a cursurilor de apă Timiș și Bega, cu experiența obținută în  Olanda. Acest proiect a fost inițiat de Fremaut între 1758 și 1761 și ulterior a fost completat de ajutoarele sale, Carl Alexander Steinlein (1733-1810) și Johann Theodor Kostka (1734-1807).

Există unele consemnări ce presupun o legătură de rudenie cu guvernatorul Mercy. Deși nu s-au confirmat în dovezi istorice concrete în acest sens, ar fi o posibilitate. Contele Claude de Mercy, guvernatorul Timișoarei, era de loc din Lorena. Înainte de a primi titlul de conte de Mercy, în 1720, purtase numele de Claude de Fremaut. Coincidență sau nu, adică exact numele în franceză, pe care l-a transformat prin latinizare ulterioară în Florimund. Familia contelui de Mercy avea proprietăți în Belgia și urmașii lui Claude de Mercy se stabilesc la Liege. De ar fi sau nu o legătură de familie între cele două personaje ce au influențat plaiurile bănățene, nu are treabă cu ce azi s-ar putea numi fenomenul de nepotism. Venirea lui Fremaut în Banat, în jurul anului 1757 (sau 1758) nu poate fi pusă în legătură cu contele de Mercy, care părăsise Timișoara în 1733. Urmașii săi aveau funcții importante în administrația de la Viena, având posibilitatea de a obține un post pentru o rudă de-a lor.

costei

În 1757, din însărcinarea contelui Karl Kobenzl, inginerul Maximilian Fremaut a proiectat sistemul de regularizare a debitelor hidrografice Timiș – Bega, sistem construit în perioada 1759 – 1761. Pentru a face posibilă această realizare, țăranii localnici au lucrat echivalentul a 3 milioane de zile de lucru. Efectul acestor eforturi a fost însă faptul că din acele vremuri Timișoara a fost ferită de inundațiile râurilor sale.

Schema de amenajare concepută de Maximilian Fremaut lega râul Timiș de râul Bega printr-un sistem de derivații. Un nod hidrotehnic la Coștei, și un canal de derivație de 9 km lungime, până în râul Bega, la Chizătău, permitea suplimentarea debitelor râului Bega, insuficiente pentru asigurarea condițiilor de navigabilitate. Pe de altă parte, deoarece canalul navigabil al râului Bega nu putea tranzita debitele din perioadele de viitură, pentru protecția orașului Timișoara împotriva inundațiilor, Fremaut a proiectat un alt canal din spre Bega spre Timiș în zona Topolovăț-Hitiaș, care să devieze debitele de viitură spre râul Timiș, care a fost îndiguit. La aproape 250 de ani dela realizarea proiectului, lucrările concepute de Fremaut mai constituie și astăzi elementele centrale pentru gospodărirea apelor în bazinul Timiș-Bega.

Un alt proiect extrem de important dus la bun sfârșit de Fremaut este continuarea sistemului de alimentare cu apă a orașului, care de asemenea a dăinuit mult peste o sută de ani. Abia în vremea lui Stan Vidrighin a fost nevoie de o aducere în actualitate a aducțiunilor de apă.

În 1778 se realizează o instalație hidromecanică ce punea în mișcare două pompe cu piston. Acestea ridicau apa dintr-un puț executat pe malul râului Bega, astfel încât, deși provenea din râu, apa era supusă unei proces natural de filtrare. Apa era apoi ridicată într-un castel de apă unde era supusă unei tratări chimice înainte de a fi distribuită în oraș printr-un sistem de conducte. Întregul sistem a fost proiectat de Maximilian Fremaut. Dar vizionarul inginer ce se afla mult în avans față de nivelul tehnologic al epocii sale nu a mai apucat să vadă finalizat acest proiect. Sistemul a mers fără poticneli pănă la Revoluția din 1849, când suferă stricăciuni în urma asediului cetății. Tot aici, în Banat, a mai proiectat și condus lucrări de regularizare a râului Bârzava pe cea mai mare parte a cursului său.

Deși cea mai mare parte din carieră Maximilian Fremaut s-a concentrat asupra Banatului, el a mai conceput importante lucrări hidrotehnice și în alte părți din estul imperiului. Printre acestea sunt de remarcat lucrările de regularizare a râului Sava, în zona capitalei plaiurilor slovene. Aceste lucrări au început în 1762. E de presupus că au fost mari probleme și întârzieri pe cursul Savei, din moment ce maestrul, la 15 ianuarie 1766, și-a cumpărat o casă în centrul Ljublianei. Din 1761 până în 1768 Fremaut a conceput desecarea mlaștinilor de la Alibunar. Proiectul nu a fost terminat decât în 1773. De asemenea, a supervizat lucrările de apă în Aquileia, Breisgau, Dubowatz, zona Elba, Valea Esch, Tirol, Triest, Slavonia, Renania și Mosonmagyaróvár.

vapor-bega

Ca recunoaștere a meritelor sale, din 1763 a fost numit director general al direcției de construcții și comerț de la Viena.

Din păcate, acest maestru al canalelor și mlaștinilor, pe care le-a transformat în căi de penetrare a civilizației, a căzut victimă a meserie sale. S-a stins la 1 septembrie 1768, ca urmare a febrei mlaștinilor. Se odihnește în biserica Sfântul Rohus din Villesse (azi în Italia). După stingerea prematură lui Fremaut, la abia 43 de ani, lucrările au fost continuate de Gabriel Gruber.

Poate nu doar războinicii cu sabia și tunul ar trebui păstrați în memoria colectivă, ci și acești modești mânuitori ai riglelor și compasului, ce au adus ordine în bălțile bănățene, transformându-le, în câteva decenii, în grânarul Europei.

Râul Bega nu are nici trei sute de ani

Se vorbește mult despre de râul nostru emblematic al Banatului, ce uneori prinde proporții de fluviu de legendă în imaginația multora. Bega pare un nume venit din vechimea cea mai adâncă. De fapt, acest nume nu este deloc așa de vechi și mitic cum ar părea. Abia de la lucrările de regularizare din secolul al XVIII-lea este notat astfel în acte și hărți. În vorbirea curentă a localnicilor, Bega era un nume comun pentru orice curs de apă mai mic. Actualul canal Bega se numea de fapt Timișul Mic sau Timișel, pe vremea când inundațiile dese contopeau cele două cursuri până a face să pară un singur râu cu mai multe brațe. Abia după lucrările de îmbunătățiri funciare și corectări succesive, Bega a devenit ce este azi.

bega-vaporas

LĂSAȚI UN MESAJ