Vacile maidaneze fac ravagii pe străzile unui oraș din vestul țării. Foto

774

O tânără susţine că o cireadă de vaci care se plimbă nestingherită pe străzile municipiului din Valea Jiului a distrus maşina în care se afla. Zeci de localnici au reclamat în ultimele luni problemele cauzate de „vacile maidaneze”.

„Pe o stradă din centrul Lupeniului, au ieşit în faţa noastră, dintre maşinile parcate, vestitele vaci care se plimbă pe unde vor ele. Pentru vacile acestea care pun în pericol vieţile oameniilor nu mai luaţi măsuri? Aseară puteam muri şi eu şi fratele meu cand o vacă a venit spre noi cu coarnele în parbriz şi a deteriorat jumătate de maşina. Dacă ne trezeam cu ea peste noi în maşină. Asta aşteptaţi? Nouă cine ne plăteşte pagubele acum?”, a fost reclamaţia pe care Gabriela, o tânără din Lupeni, a adresat-o primăriei.

Aceasta a publicat câteva imagini cu cireada de vaci de pe stradă şi cu maşina avariată. Nu a depus însă plângere la Poliţie, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

„Au fost făcute mai multe informări către autorităţile locale din Lupeni, pentru a lua măsuri conform competenţelor stabilite prin lege, iar posesorii acestor animale au fost amendaţi, pentru că au lăsat nesupravegheate animalele, pe carosabil”, a informat Bogdan Niu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

sursă: zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.