V-ați pus revoluțiile în piept, că facem poze

256

Există oameni despre care n-a auzit aproape nimeni înainte de a intra în politică și oameni cunoscuți – datorită meseriei sau talentului lor– cu mult înainte de a fi membrii unui partid. În ambele tabere sunt destui care au făcut pasul spre lumea politică din bună-credință. Unii – din proprie inițiativă, alții, mânați de la spate de cei apropiați, care au văzut în ei o șansă ca să aducă un plus de competență și de demnitate clasei politice.

Cred că fiecare dintre noi ne-am gândit, nu o dată, la un cunoscut sau la mai mulți ca la buni oameni politici. Ba i-am și îndemnat „să se bage”, exasperați de halul în care arată politica românească și gândindu-ne că prezența lor într-o organizație de partid ar putea să fie benefică, iar ei, posibile modele. Poate chiar lideri care să schimbe în bine lucrurile, așa cum a făcut-o, deja, în ograda proprie (cea de-a acasă ori cea de la serviciu).

Doar că sunt foarte puțini inși cu calități care acceptă să intre în politică. Iar recentele negocieri și alianțe, ce au urmat alegerilor locale, sunt un motiv în plus să țină pe margine orice om care dorește să-și păstreze stima de sine.

Cum să dai mâna și să te pupi în văzul lumii cu cineva pe care, până nu de mult, l-ai făcut albie de porci și l-ai scuipat? A, nu tu, ci șefii tăi din partid? Tu nu ești decât un biet consilier ales pe o listă? Și n-ai știut că va fi posibil așa ceva, o astfel de alianță contra naturii? Ai acceptat să intri în acest partid tocmai pentru că ți s-a părut a fi unul cu… pretenții? Ți se face greață când vezi ce se întâmplă? Da? Păi dă-ți demisia, atunci! Pleacă, nu mai sta la aceeași masă cu ei. Nu te compromite.

Replica pe care ai primii-o dacă ai sta de vorbă cu un “caz” precum cel imaginat mai sus e clasică: politica e arta compromisului, nu pot părăsi echipa. Sau: negociezi ca să câștigi puterea și să decizi, apoi, în folosul comunități. Ori: e un proiect de anvergură, care merită sacrificiul personal. Și tot așa, rahaturi de genul ăsta, care, chipurile, salvează realitatea. Or, realitatea arată clar că nu-i loc de onoare în politica românească. Iar asta e deja o axiomă întărită și de felul în care s-au aliat, recent, inclusiv în Timișoara – zic inclusiv, fiindcă aici se pozează cu… revoluții la piept, – partide care păreau din regnuri diferite. Și, atunci, ce așteptări și speranțe poți să ai de la niște oameni care se trădează chiar și pe ei înșiși pentru o biată și trecătoare funcție?

loading...

1 COMENTARIU

  1. prin anii 90 circula o butadă:„revoluția noastră nu e totuna cu revoluția lor ”( a ariviștilor jegoși care și-au luat certificate de revoluționar la snop, pe baza buletinului și a mărturiei vecinilor de bloc); dacă și-o mai pun și-n chept, rivoluția aia, eu zic că e calpă, de tot rahatul și, evident pt un uz personal-politic.

LĂSAȚI UN MESAJ