Universitatea Politehnica, mai tânără ca niciodată la cei 97 de ani. Video

78

Una din cele mai cunoscute embleme bănățene este cea a Politehnicii locale. Cine nu a auzit de Universitatea Politehnica Timișoara se poate spune că nu este la curent cu mai nimic. Poate nu toți știu de școala de ingineri, dar măcar de fotbalul legat de o parte însemnată a universității tot ar trebui să știe.

Cea mai veche unitate de învățământ de la noi din oraș are deja venerabila vârstă de 97 de ani. Dar la nivel de instituție este foarte puțin, este chiar o tinerețe dacă ne uităm la alte surori din largul continentului.

Pentru a marca sfârșitul anului ce a fost foarte bun, profesorul Viorel Șerban, din poziția de rector, a ținut să accentueze câteva din cele ce s-au realizat în acestă perioadă. Și pentru a nu ieși din dualitatea de vârstă adultă și tinerețe, s-a înconjurat de trei din cei mai tineri prorectori, din cei cinci.

Fiecare dintre prorectori au adus date din specificul activității lor. Florin Drăgan se ocupă de partea educativă și este mulțumit de faptul că recent a făcut o solicitare la minister pentru a se suplimenta cu 20 de procente locurile pentru anul viitor de învățământ. Asta dă măsura nivelului înalt al Politehnicii. Nimeni nu s-ar înghesui la școală dacă nu ar fi de top chiar în context european.

Un alt punct tare cu care se încurajează și mai mult tineretul pentru a studia este sistemul de burse ce este atât de la fondul de stat, dar are și o componentă de peste 30 de procente din fondurile proprii ale universității. În cazul tinerilor ce întrunesc condițiile se pot cumula mai multe tipuri de burse ce duc la o sumă ce depășește bine un salariu mediu net din economie. Este posibil ca un student bun ce are și o situație socială mai precară sa primească în jur de 2100 sau chiar 2300 lei. De asemenea se lucrează la modul de a oferi și burse pentru cei de la studiile de master.

O dotare cu 700 de calculatoare noi de înaltă performanță pentru scop didactic este una din cele mai mari dotări cu echipament întrat recent în sălile de curs și laboratoare.

Idea rectorului de a se realiza un ghid al bobocului mai altfel decât până acum a dus la dezvoltarea unei aplicații electronice mobile ce poate fi accesată de orice student ce poate vedea totul începând cu admiterea, notele obținute până la orice poate interesa tânărul.
Deja se pregătesc condițiile de a spori cu încă trei noi programe de studiu în limba engleză. Măsura va alinia și mai mult nivelul de specializare al noilor specialiști cei de oriunde din lume. Bariera limbii străine nu va mai fi în calea lor.

Prorectorul Liviu Cădariu se ocupă cu partea de resurse și de cercetare și astfel a povestit despre cele 14 domenii de cercetare în care sunt implicate colectivele universității. Din competițiile internațiponale la care au participat, au fost atrase circa 1.200.000 de euro. Tot din elementele ce duc la recunoașterea școlii timișorene sunt și recentele premii ale Academiei luate de doi profesori politehniști. Însuși Viorel Șerban a fost cooptat în corpul de profesori cu titlul de Doctor Honoris Causa al Univesității Obuda din Budapesta. Acest titlul recunoaște astfel și oficial buna colaborare cu universitate maghiară ce durează de mai mult timp.

Prorectorul Dan Daniel se ocupă de partea de patrimoniu în cadrul universității și este încântat de finalizarea totală a marii investiții ce este cunoscută ca noua bibliotecă a Politehnicii. De fapt este un mare și sofisticat centru de cercetare și documentare ce în afară de oferta de carte către studenți are și o imensă bază de date ce pot fi accesate simplu. Se fac legături imediate cu orice bibliotecă virtuală din lume. Noua aripă ce a fost dată în folosință este un centru de conferințe cu o foarte elegantă sală de auditorium ce este la fel ca pe orice meridian. Acest obiectiv, alături de noul corp administrativ al facultății de la Hunedoara, ce însumează aproape 2.000 de metri patrați și au costat 487.000 de euro din care doar anul acesta s-au investit 175.000 euro, sunt realizările majore din acest an. Dar nu sunt singurele.

Ținând cont de toate acest rezultate din anul ce se încheia, rectorul Viorel Șerban poate fi încrezător că anul 2018 va fi benefic. Ar putea sintetiza cele ce vor urma cu două concepte importante ce trebuie aplicate cu și mai mare seriozitate. Este vorba de a se alinia cât mai complet la Interdisciplinaritate și la Internaționalizare. Fără aceste nu se mai poate concepe un învățământ modern aliniat la cel mondial. Programele de masterat și de doctorat trebuie să asigure noi competențe în domenii ce încă nici nu au apărut.

Se lucrează la strângerea relațiilor cu mari universități din Graz, Madrid, Barcelona. De curând au fost incheiate noi înțelegeri cu cei de la Munchen pentru cooperarea în sistemul de dublă diplomă mai cu seamă pentru construcții, mecanică și automatizări. O nouă nișă de posibile relații ar trebui să fie în zona asiatică unde există un potențial uriaș.

Toate cele arătate de conducerea Universității sunt o scurtă sinteză a anului scurs. Cele realizate sunt mult mai numeroase și pregătesc Politehnica timișoreană pentru cele două mari repere ce vor urma: centenarul școlii și participarea la programul ce ne va plasa orașul la statutul obținut odată cu titlul de Capitală European în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ