Universitatea de Vest din Timişoara, în topul mondial al performanţei academice

38

Universitatea de Vest din Timişoara demonstrează încă o dată că este una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ superior nu doar din vestul ţării sau din România. Recent, UVT a fost inclusă în topul mondial al performanţei academice.

Universitatea a obţinut cea mai bună clasare dintre universităţile timişorene în cadrul topului URAP (University Ranking by Academic Performance), un clasament mondial al instituțiilor de învățământ superior realizat pe baza performanțelor academice. La nivel național, UVT ocupă locul şase în topul URAP.

Topul URAP utilizează indicatori cantitativi, adică numărul de articole publicate și impactul cercetărilor științifice prin numărul de citări, cât și indicatori calitativi privind impactul cercetărilor științifice la nivel internațional. De asemenea, se iau în calcul colaborările științifice cu cercetători de peste graniță, calculat prin numărul articolelor publicate împreună cu omologi din străinătate.

„Topul demonstrează că producem material științific de calitate, munca specialiștilor din universitate fiind recunoscută la nivel internațional prin preluarea rezultatelor în lucrări din toată lumea. Cercetători din mai toate colțurile lumii apelează la ceea ce se lucrează în UVT, fiind un bun indicator că la noi în universitate calitatea este prioritară. Resursa umană și infrastructura de cercetare sunt doar două elemente care fac diferența. Dacă se investește în aceste două sectoare, vin și rezultatele”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare instituție academică din vestul țării, cu peste 16.000 de studenți și aproape 1.000 de cadre didactice.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ